Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 24 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleTransport

Traficul de pe DN1, pe sensul către București, la final de vacanță: se circulă în coloană în stațiunile de pe Valea Prahovei

190
Traficul de pe DN1
Situația traficului de pe DN1, pe sensul către București. Foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Miercuri după-amiaza, circulația se desfășoară cu dificultate pe DN1, pe sensul către București, după perioada de concedii cu ocazia sărbătorilor de iarnă. De joi, 8 ianuarie, cei mai mulți români revin la muncă, iar școlile încep tot atunci, astfel că multe persoane se întorc astăzi din vacanța de la munte.

Se circulă în coloană în stațiunile montane, dar și între localitățile Posada și Comarnic și între Nistorești și Comarnic. Conducătorii auto sunt îndemnați să utilizeze rute alternative, potrivit unui comunicat emis de Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

Pentru a crește gradul de siguranță în trafic, șoferii sunt sfătuiți să verifice cu mare atenție traseul pe care îl au de parcurs, din punctul de vedere al valorilor în trafic. Totodată, aceștia trebuie să țină cont de faptul că timpul de călătorie poate crește.

La ora 13:30, s-a înregistrat aglomerație pe sensul către Ploiești al DN1, circulându-se în coloană pe raza stațiunilor Predeal, Azuga și Bușteni, dar și între localitățile Posada și Comarnic. Pe sensul de urcare către Brașov, traficul rutier este îngreunat între Nistorești și Comarnic, precum și pe raza stațiunii Bușteni.

Circulație îngreunată pe DN1: rute alternative pentru șoferi

Șoferilor li se recomandă folosirea aplicațiilor de navigație, pentru a calcula un traseu mai rapid, precum și utilizarea rutelor alternative, după cum urmează:

  • DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – Autostrada A3 – București;
  • DN 73 Râșnov – Bran – Câmpulung – Pitești;
  • DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;
  • DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.

Circulația pe DN1, pe sensul către București, se desfășoară cu dificultate inclusiv la ora publicării acestui articol.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte ceilalți participanți la trafic, acordând prioritate celor în drept, și să evite preocupările de natură a le distrage atenția de la condus.

„Nu vă angajați în depășirea coloanelor de autovehicule, asigurați-vă foarte bine înainte de a schimba direcția sau banda și semnalizați din timp această intenție! În nicio situație nu conduceți după ce ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive!”, se mai arată în comunicatul emis de Centrul Infotrafic.

Pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, conducătorii auto au obligația de a echipa autovehiculele cu anvelope de iarnă.

CITEȘTE ȘI Câți kilometri vor fi adăugați în 2026 autostrăzilor care pleacă din București. Pro Infrastructură: Un an record

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Hubert Thuma investitori turci
ArticoleBuletin de IlfovMainPolitic

Thuma „s-a înțeles“ cu turcii pentru dezvoltarea Ilfovului: „Întreaga comunitate are de câștigat“

Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, „s-a înțeles” cu investitorii turci pentru dezvoltarea...

saloane moderne Business
ArticoleȘtiriTransport

Așteptare „de lux“, la Otopeni. Licitație pentru două saloane moderne Business

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a lansat, în cursul acestei luni, licitația...

Extinderea Magistralei M3 vestul Capitalei
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex pregătește extinderea Magistralei M3 cu opt stații în vestul Capitalei

Metrorex pregătește un proiect care presupune dezvoltarea rețelei de metrou în zona...