Pe Șoseaua Kiseleff, traficul va fi restricționat miercuri, pe fondul desfășurării unei adunări publice în Piața Victoriei. Astfel, vor fi restricții de trafic între orele 07:30 – 16:00. Este vorba despre marile confederații sindicale care organizează un amplu protest în Piața Victoriei, între orele 10:00 și 14:00.
Acestea, reunite sub Cartel ALFA, CNSLR-Frăția, CSDR și Confederația Meridian, cer Guvernului creșterea salariilor și a pensiilor, taxare echitabilă și protejarea locurilor de muncă, acuzând totodată măsurile de austeritate. Brigada Rutieră a emis restricții de trafic și măsuri de siguranță pentru zona respectivă. Liderii sindicali afirmă că manifestația este o reacție la „problemele sociale și economice majore cu care se confruntă cetățenii”.
Adunarea publică de miercuri va fi organizată după următorul program:
- între orele 07.30-09.30, adunarea participanților în Piața Victoriei – alveola centrală;
- între orele 09.30-15.00, desfășurarea adunării publice în Piața Victoriei – alveola centrală;
- între orele 15.00-16.00, defluirea totală a participanților.
Având în vedere adunarea care se va desfășura miercuri, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricționare a traficului în dinamică, în funcție de numărul de participanți, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei.
Începând cu ora 08:30, traficul rutier va fi resistematizat în Piața Victoriei, prin asigurarea traficului rutier în dublu sens în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu.
CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | De ce este reacția lui Ciprian Ciucu la adresa Buletin de București o amenințare
Trafic restricționat pe Șoseaua Kiseleff
Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația pe Șos. Pavel D. Kiseleff, între str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, va fi restricționată. Traversarea participanților se va realiza exclusiv sub îndrumarea polițiștilor rutieri.
De asemenea, Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație. Conducătorii auto trebuie să țină cont de indicațiile autorităților.
Totodată, Brigada Rutieră le solicită șoferilor să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să oprească/să staționeze doar în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.
Pietonilor le este recomandat să se deplaseze numai pe trotuare. Dacă trebuie să traverseze strada, este recomandat să facă acest lucru doar prin locurile special amenajate și la culoare verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii auto le-au înțeles intenția de a traversa.
CITEȘTE ȘI Intervenție în centrul Capitalei. Strada Ion Câmpineanu a fost închisă din cauza mirosului de gaze