Universitatea din București (UB) se clasează pe a doua poziție în Metarankingul universitar 2023, primul loc fiind ocupat de Universitatea Babeș -Bolyai din Cluj (UBB). În continuare, podiumul este împărțit de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Politehnica Bucureşti. Ambele instituții au obţinut același punctaj (18 p), și implicit poziția a treia, conform clasamentului realizat sub egida Centrului Qualitas al UBB, citat de Edupedu.ro.
Clasamentul cuprinde 30 de instituții de învățământ superior din toată țara distribuite pe 16 poziții, în funcție de punctajul obținut prin combinarea rankingurilor internaționale. Bucureștiul a obținut locurile 2, 3-4, 8, 14 și 16.
Top 10 universități incluse în Metarankingul Universitar:
1. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 22 p
2. Universitatea din București – 19 p
3. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București – 18 p
3. Universitatea Politehnica București – 18 p
4. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca -15 p
4. Universitatea „Transilvania” din Brașov – 15 p
5. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 14 p
6. Universitatea de Vest din Timișoara -11 p
7. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 10 p
8. Academia de Studii Economice din București – 9 p
9. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – 8 p
10. Universitatea Politehnica Timișoara – 7 p
Metarankingul universitar din acest an a fost realizat de echipa de experți interni și externi ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Inițial, în 2016, acesta era realizat sub egida Ministerului Educației și Cercetării. Din 2021, ministrul Educației, Ligia Deca, a început un metaranking paralel. Rezultatele acestei ediții sunt similare cu cele ale Ministerului, UBB ocupând tot primul loc și fiind urmat de Universitatea din București, conform Edupedu.ro. Totuși, există și diferențe. În topul ministerului, Universitatea de Medicină „Carol Davila” coboară două poziții, până pe locul 5.
Ediția din 2023 are la bază următoarele rankinguri:
- Academic Ranking of World Universities/ARWU (educație și cercetare);
- Center for World University Rankings/CWUR (educație și cercetare);
- Leiden Ranking/CWTS (cercetare);
- Performance Ranking of Scientific Papers of World Universities/NTU (cercetare);
- QS – Top Universities Ranking/QS (educație și cercetare);
- Scimago Institutions Ranking/Scimago (dominant cercetare);
- Times Higher Education – World University Rankings/THE – Times (educație și cercetare);
- University Ranking by Academic Performance/URAP (cercetare);
- Best Global Universities Rankings/U.S. News (cercetare) (a fost folosită ediția 2022-2023, fiind ultima disponibilă în momentul publicării Metarnkingului Universitar)
Învățământul superior acreditat, la nivel național însumează: 45 de instituții publice, 34 instituții private, 9 instituții militare și trei instituții acreditate provizoriu. Cât despre oferta educațională a Bucureștiului, în Capitală se regăsesc: 13 universități de stat, 15 private, respectiv 4 instituții militare, conform informațiilor publicate pe site-ul Ministerului.