Lucrările pentru degajarea traficului a zonei comerciale Bd. Theodor Pallady se prelungesc. Consiliul Local a Sectorului 3 va vota acest proiect, în ședința de pe 13 martie.
Având în vedere perioada lungă de timp în care lucrările au fost sistate este necesară prelungirea duratei contractului, dar intervențiile nu vor putea dura mai mult de 31 decembrie 2025.
În nota de fundamentare, se precizează că, în zona obiectivului de investiții, traficul a devenit mult mai intens, lucrările de execuție au fost sistate pentru a evita blocajele și aglomerarea traficului auto. Lucrările nu pot fi executate decât cu închiderea circulației.
De asemenea, este necesară reluarea lucrărilor de execuție pentru sistemul de arcade metalice pe care se va monta sistemul de iluminat pe bază de benzi LED.
Proiectul de fluidizare a traficului din zona comercială a Bulevardului Theodor Pallady a fost anunțat în 2021
La acel moment, Primăria preciza: „Modernizarea infrastructurii rutiere presupune și lucrări de deviere a tuturor rețelelor subterane din amplasament, care intră în incidență cu obiectivul proiectului. Pe amplasamentul destinat construirii obiectivului de investiții există tipuri de utilități ce trebuie relocate, astfel încât să se asigure eliberarea amplasamentelor necesare demarării lucrărilor pentru pasajele rutiere supraterane.”
Principalele avantaje ale realizării obiectivului de investiții prezentat sunt:
- reducerea timpului de deplasare a autovehiculelor care tranzitează zona;
- reducerea gradului de poluare prin scăderea consumului de carburant pe unitatea de distanță;
- dezvoltarea infrastructurii existente și creșterea siguranței participanților în trafic prin asigurarea unei infrastructuri moderne, conformă cu cerințele actuale, atât din punct de vedere al structurii rutiere cât și al utilităților acesteia;
- degrevarea zonei prin orientarea și separarea sensurilor de trafic;
- standarde civice și de mediu la nivel mult mai ridicat.
Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 26.727.057,92 de lei, inclusiv TVA.
CITEȘTE ȘI: Sector 3 | Lucrările la Drumul între Tarlale se vor prelungi, conform unui proiect