Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Termoficare

TERMOFICARE | Șantier „surpriză“ în zona Doamna Ghica. Cabluri electrice de înaltă tensiune și o țeavă de gaze, peste o conductă de 800mm

TERMOFICARE | Șantier „surpriză“ în zona Doamna Ghica. Cabluri electrice de înaltă tensiune și o țeavă de gaze, peste o conductă de 800mm
Foto: Termoenergetica

Finalizarea lucrărilor pentru cinci puncte termice din zona Doamna Ghica se amână, anunță Termoenergetica. Echipele companiei intervin miercuri, 25 octombrie, pe Magistrala 1 Sud, în zona Doamna Ghica, la intersecția străzilor Fântânica cu Torentului, pentru montarea unei curbe și înlocuirea unei porțiuni de conductă de aproximativ trei de metri, cu diametrul de 800 mm.

În urma efectuării săpăturilor, deasupra plăcilor galeriei au fost găsite cabluri electrice de înaltă tensiune și o țeavă de gaze. Lucrarea a fost sistată pentru punerea în siguranță a rețelelor. Ulterior, continuarea săpăturilor se va face manual, intervenția utilajelor nemaifiind posibilă.

Din această cauză, termenul estimat inițial, 25 octombrie 2023, pentru finalizarea intervențiilor și repunerea în funcțiune a celor cinci puncte termice afectate, se prelungește până în data de 29 octombrie 2023.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.