Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 2 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole TERMOFICARE | Lucrări pe Magistrala Rahova, în zona străzii Mihail Sebastian, până sâmbătă seară
ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | Lucrări pe Magistrala Rahova, în zona străzii Mihail Sebastian, până sâmbătă seară

537
FOTO: Termoenergetica

Echipele Termoenergetica lucrează vineri pe Magistrala Rahova, în zona străzii Mihail Sebastian, pentru a repara o conductă cu diametrul de 700mm. Intervenția este parte a unei acțiuni planificate pentru modernizarea rețelei termice, dar și pentru rezolvarea problemelor majore de infrastructură.

Cu o vechime de peste 45 de ani, rețeaua termică primară a CET Grozăvești, pusă în funcțiune în 1978, a depășit durata sa de exploatare cu aproape 30 de ani.

Termoenergetica estimează că lucrările care afectează patru puncte termice din zonă vor fi finalizate până la 4 noiembrie 2023, ora 23:30. Aceste estimări sunt date înainte de începerea efectivă a lucrărilor și de evaluarea stării reale a conductelor subterane. Durata finală a lucrărilor depinde de complexitatea intervențiilor și de gradul de degradare a conductelor, transmite compania.

Pentru a oferi informații și actualizări, Termoenergetica a pus la dispoziție clienților săi modalități de contact precum mesaje preînregistrate la numărul de telefon 031.9442, sau posibilitatea de a solicita detalii suplimentare la 0800.820.002. De asemenea, clienții pot obține informații prin intermediul aplicației Termoalert.

În prezent, în Capitală, sunt deschise 10 șantiere pentru reabilitarea conductelor. Din totalul de 851 de kilometri de rețea de termoficare, atât cât are Bucureștiul, aproximativ 700 trebuie înlocuiți. Primarul Capitalei preciza, in luna aprilie, că ritmul maxim care poate fi atins este de 50 de km de conducte pe an. În 2021 s-au înlocuit 28 de km de rețea, iar în 2022, 32.

Primăria Capitalei a semnat contracte pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare, cu finanțare europeană în valoare de 200 de milioane de euro.

În prezent, cel mai lung tronson aflat în lucru pentru înlocuirea conductelor primare este Progresul-Ferentari.

Cei 12 kilometri de reţea alimentează 16 puncte termice, care la rândul lor furnizează căldură pentru aproximativ 10.000 de apartamente.

Termoenergetica furnizează energie termică pentru 10.032 de asociaţii de proprietari/locatari din cele 8.091 de blocuri de locuințe, pentru 74 de cămine și 313 imobile/case, reprezentând aproape 1.2 milioane de locuitori.

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

ASPA | Dramele câinilor abandonaţi continuă și în perioada Sărbătorilor

Două cățelușe abandonate au fost capturate și transportate, împreună cu puii lor,...

ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Bancă de alimente pentru ajutorarea persoanelor nevoiaşe şi combaterea risipei

Prima bancă de alimente care va fi deschisă de o autoritate publică...

ArticoleMainPolitic

Cine a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei la alegerile din iunie 2024. Lista candidaţilor

Nouă candidaţi au fost admişi pe buletinul de vot de la alegerile...