Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Termoficare

TERMOFICARE | 40 de avarii pe zi, iarna trecută. Pierderile reale de căldură din rețeaua primară, punctele termice și rețelele de distribuție au fost de 39,88%

TERMOFICARE | 40 de avarii pe zi, iarna trecută. Pierderile reale de căldură din rețeaua primară, punctele termice și rețelele de distribuție au fost de 39,88%

Bilanțul termoenergetic al instalațiilor de transport și distribuție a energiei termice de la Compania Municipală Termoenergetica București S.A. pentru anul 2022 este votat astăzi de Consilierii Generali. Documentul arată o creştere a pierderilor de căldură iarna trecută dar şi o micşorare de pierderi reale pentru sistemul alimentat din centralele termice.

“Pierderile reale de căldură din rețeaua primară, punctele termice și rețelele de distribuție aferente acestora, în anul 2022, au fost de 39,88%. Pierderile reale de căldură pentru sistemul alimentat din centralele termice au fost de 9,55%”, se arată în raportul ataşat proiectului de hotărâre.

Pentru iarna 2021-2022, documentele consultate de Buletin de Bucureşti arată “că pierderile reale de căldura din rețeaua primară, punctele termice și rețelele de distribuție aferente acestora, în anul 2021, au fost de 36,77%. Pierderile reale de căldura pentru sistemul alimentat din centralele termice au fost de 9,72%”.

Principala cauză a pierderilor de energie termică din circuitul primar o reprezintă vechimea conductelor ce alcătuiesc rețeaua (65% dintre ele au peste 25 de ani vechime), consecința majoră fiind numărul mare de avarii ce se produc (2.241 de avarii remediate pe circuitul primar în anul 2022) și deteriorarea izolației clasice a conductelor.

Alte cauze pot să fie o supradimensionare a rețelelor față de consumurile actuale, dar și o lipsă a sistematizării rețelei.

“Planul de măsuri trebuie să se concentreze pe rețeaua primară, acolo unde pierderile de agent termic și energic termică sunt mari, mai ales dacă sunt corelate cu debitele tranzitate. Pentru reducerea pierderilor de energie înglobate în pierderile masice/valorice, precum și a celor prin radiație și convecție, se recomandă demararea programului de reabilitare a rețelelor termice primare prin înlocuirea acestora cu conducte preizolate prevăzute cu sistem de detectare automată a pierderilor”, mai arată raportul înaintat consilierilor generali.

Calculele mai arată că reabilitarea întregului sistem de transport ar fi un proiect care s-ar desfășura pe cel puțin 20 de ani și ar costa cel puțin 1 miliard de euro.

CITEŞTE ŞI

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.