Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Teatrul Stela Popescu, consolidat cu 11 milioane de euro, de la bugetul central

Teatrul Stela Popescu, consolidat cu 11 milioane de euro, de la bugetul central
Foto: Facebook-Nicorel Nicorescu

Palatul Arta, de pe strada Batiștei nr. 14, va fi consolidat cu fonduri nerambursabile prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic.

Primăria Capitalei va beneficia de o finanțare nerambursabilă din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în valoare de 54,4 milione lei.

Proiectul a primit votul consilierilor generali în ultima ședință a CGMB din noiembrie, anul trecut.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat introducerea imobilului pe listele sinteză din cadrul subprogramului proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii pentru clădirile de interes şi utilitate publică, aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale.

În august 2022, clădirea a luat numele actriței Stela Popescu şi a devenit cămin pentru un nou teatru.

În iunie 2022, Teatrul Stela Popescu a primit în administrare, din partea Consiliului General al Municipiului București, clădirea din strada Batiștei nr 14. Prin Hotărârea din luna septembrie, s-a reîntregit clădirea cu fostul restaurant Burebista, în urma cumpărării de către Primăria Municipiului București a imobilului, pentru a se putea realiza consolidarea în condiții optime, acesta fiind inclus din anul 2015 pe lista clădirilor cu clasa I de risc seismic.

Teatrul Stela Popescu este un spațiu deschis tuturor posibilităților de expresie teatrală. Producțiile aduc pe scenă atât artiști consacrați, cât și creatori tineri, la început de carieră, iar textele aparţin dramaturgiei clasice, moderne şi contemporane.

Clădirea, construită între anii 1932-1934 în stilul Art Deco. După 1945, clădirea a devenit sediu central al Asociației Române pentru Strângerea Legăturilor de Prietenie cu Uniunea Sovietică.

Din anul 1996, a găzduit Centrul Cultural al Municipiului București.

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.