Un tronson-cheie al liniei pentru trenul metropolitan din Sud-Vestul Capitalei a fost oficial „scos din joc” de investițiile publice în amenajările adiacente fostei linii industriale, de-a lungul noilor proiecte imobiliare din Sectorul 6.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov (TPBI) a confirmat oficial ceea ce Buletin de București a arătat în urmă cu două luni: tronsonul de cale ferată Gara de Vest – Valea Cascadelor – Lujerului, parte a traseului trenului metropolitan București–Ilfov, figurează în planurile de casare.
Linia deja nu mai pare în inventarele și planurile tehnice actualizate ale infrastructurii feroviare naționale după decizia politică din 2020 a primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu(PNL), de a demara lucrările la Parcul Liniei.
În plus, cheltuielile publice au generat un boom imobiliar, de-a lungul investiției Primăriei Sectorului 6, cu blocuri chiar și de peste 10 etaje, care pun presiune pe infrastructura de transport, și așa în supra-capacitate, a bulevardelor adiacente Timișoara și Iuliu Maniu.
TPBI, controlată de PNL, a confirmat pentru Buletin de București și că Gara Cotroceni, înconjurată acum de blocuri înalte, este propusă pentru desființare.
Fosta linie industrială, care leagă Gara de Vest cu Gara Progresu, a fost deja astupată în primele faze ale amenajării Parcului Liniei, care au început fizic în 2022.
Sub terminologia „pusă în conservare”, a fost scoasă și din Documentul de Referință al CFR SA 2025, inventarul oficial al căilor ferate românești, iar stația Cotroceni este propusă pentru dezafectare completă, potrivit răspunsului transmis de TPBI, autoritatea metropolitană de transport, redacției Buletin de București.
În teren, șinele care marcau granița din Drumul Taberei și Militari au fost păstrate provizoriu sub podele false din lemn, iar la începutul lunii septembrie, Consiliul Local al Sectorului 6 a votat dezafectarea completă a unei porțiuni de infrastructură, parte dintr-un fost complex industrial, dintre Valea Cascadelor și Lujerului, pentru extinderea parcului.
CITEȘTE ȘI Litigiul „secret” din Parcul Liniei. Primăria Sectorului 6 investește într-un teren cu statut incert
Trenul metropolitan dispare din Sectorul 6
Linia respectivă făcea parte din segmentul Gara de Vest – Răzoare – Progresul, un traseu gândit inițial să preia navetiștii din Vestul Capitalei și din Ilfov și să degreveze traficul infernal de pe Bulevardul Iuliu Maniu și Timișoara, de la orele de vârf. În planurile inițiale ale trenului metropolitan, tronsonul urma să găzduiască în plus, două stații, dincolo de gara Cotroceni: „Valea Cascadelor” și „Brașov”.

Însă, la începutul lunii septembrie, când PMB a anunțat emiterea certificatelor de urbanism pentru patru halte noi (Pajura, Basarab, Carpați, Depoul Triaj), acest segment nu a mai apărut pe hartă.
Dispariția coincide cu avansul lucrărilor pentru Faza a 3-a a Parcului Liniei, care va transforma complet fostul culoar feroviar: 81.500 mp de piste de biciclete, skatepark, terenuri de sport și food court-uri vor înlocui șinele.
TPBI: „Linia nu mai este tratată ca infrastructură feroviară”
Într-un răspuns oficial transmis la solicitarea Buletin de București, TPBI precizează:
„Linia de cale ferată între Gara de Vest și Bucureşti Progresul, prin staţia Cotroceni, nu mai este în evidenţa liniilor interoperabile sau neinteroperabile ale CNCF CFR SA, după cum rezultă din Documentul de referință DDR 2025. De asemenea, studiul de fezabilitate pentru modernizarea liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar Bucureşti nu tratează stația Cotroceni ca făcând parte din infrastructura activă.”
În același document se arată că liniile 10 și 11 din stația București Vest, care asigurau accesul către Cotroceni, au fost propuse pentru desființare, alături de întreaga stație Cotroceni.

Acest fapt blochează practic posibilitatea unei implementări a trenului metropolitan pe acest segment, chiar și sub formă de tren-tramvai, fără investiții majore de reconstrucție a infrastructurii.
Parcul Liniei, investiții „ireversibile” peste calea ferată
Primăria Sectorului 6 și-a asumat extinderea Parcului Liniei invocând „conservarea” unei linii sub o podea falsă fără a păstra spații tehnice care să permită o reconversie ulterioară.
„Căptușită” sub auspicii birocratice, calea fererată a devenit astfel aleea pietonală principală pentru amenajarea peisagistică dintre cartierele Militari și Drumul Taberei.
Pe terenul de acolo, trecut în folosința autorităților locale prin acorduri „politice” cu Ministerul Transporturilor, s-a turnat beton și s-au ridicat structuri urbane permanente.
În plus, cosmetizarea zonei a generat un boom imobiliar, de-a stânga și de-a dreapta. Acum au apărut blocuri chiar și de peste 10 etaje care au „înghițit” Gara Cotroceni.

Astfel, la final, parcul, care va ajunge la 4,2 kilometri lungime și 17 hectare, va anula o rută strategică de transport metropolitan gândită încă din anii 2000, cuprinsă inițial în planurile Complexului Feroviar București.


Cronologia unui conflict public și „măsluirea” pentru Parcul Liniei
În urmă cu o lună, Buletin de București a prezentat intenția Primăriei Sectorului 6 de a dezafecta linia de cale ferată dintre Valea Cascadelor și Lujerului pentru a extinde Parcul Liniei.
Articolul a generat o reacție dispropoționată din partea reprezentaților Primăriei Sectorului 6, care au acuzat redacția de „fake-news” pe rețelele de socializare, prin postări semnate inclusiv de primarul Ciprian Ciucu.
CITEȘTE ȘI Linia trenului metropolitan din Sectorul 6 a dispărut din hărțile PMB
Disputa a continuat și în ședința Consiliului Local și a scos la iveală grave probleme juridice.
Viceprimarul Paul Moldovan a recunoscut existența unui litigiu între CFR și un operator economic pe un tronson al liniei, acolo unde vor fi investiți bani publici.
Conform viceprimarului, deși CFR a câștigat procesul pe fond, situația finală este nesigură. USR-iștii Mihaela Ștefan și Alexandru Bojdan au criticat proiectul, considerând că primăria își asumă riscuri financiare prin a investi pe un teren cu statut juridic incert.
O documentație „măsluită”
În plus, Mihaela Ștefan, fost viceprimar în legislatura trecută, a criticat aparatul tehnic al primăriei pentru că nu a prezentat o imagine corectă și exactă a situației, prin documente neconforme anexate inițiativelor legislative. „Nu este prima dată când se omite să se prezinte realitatea”, a subliniat Ștefan.
Ea a precizat că în documentele oficiale se susține că CFR ar fi de acord cu dezafectarea și valorificarea șinelor, însă în realitate, CFR nu și-a dat acordul, ci a direcționat primăria la proprietarul terenului, imobil care este incert din cauza litigiului.
Cu toate acestea, proiectul a fost votat cu 26 de voturi „pentru”. Decizia vine în contextul în care, deși în trecut calea ferată a fost „conservată“ sub o „podea falsă” în primele două faze ale parcului, continuarea lucrărilor aici presupune în principal dezafectarea unei părți semnificative din infrastructura feroviară existentă.
Litigii și terenuri cu statut incert
Așadar, deși una dintre cele două linii de cale ferată din zonă ar fi fost declarată „infrastructură critică națională”, dar nici operabila și nici inoperabilă, potrivit TPBI, a doua linie face obiectul unui proces între CFR și un operator economic.
Deși CFR a câștigat pe fond, statutul final al terenului nu este sigur, a recunoscut viceprimarul Sectorului 6, Paul Moldovan, în ședința Consiliului Local din 4 septembrie. Cu toate acestea, lucrările de amenajare a parcului continuă, ceea ce poate genera costuri suplimentare și blocaje dacă terenul va trebui returnat, în cazul în care viitorul proprietar nu va fi de acord cu suma propusă de autoritatea locală.
„Dacă va câștiga CFR, va trebui să ducem alte negocieri, un alt contract de închiriere pentru terenul care va reveni la CFR. În cazul unui eșec, Primăria Sectorului 6 va fi obligată să readucă terenul la starea inițială”, a avertizat consilierul USR Alexandru Bojdan.
Ciucu vs. trenul metropolitan: de la sprijin la contestare
Proiectul trenului metropolitan a fost una dintre promisiunile centrale ale campaniei lui Nicușor Dan în 2020. Dar sprijinul inițial al primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, care se afla pe același eșafod politic cu actualul președinte, s-a transformat rapid în opoziție fățișă:
„Decât să se insiste pe proiecte faraonice și scumpe, fără cap și coadă, cu trenuri urbane care iau călători de nicăieri și îi lasă niciunde, mai bine ne-am concentra pe lucruri mai realizabile cum ar fi repararea liniilor de tramvai”, declara Ciucu în august 2022.
Dacă la nivelul PMB, în prezent majoritatea liniilor de tramvai se afla în proces de reabilitare, în Sectorul 6 lucrurile stau diferit.
În locul infrastructurii de transport, primăria a ales să investească în amenajări „ochioase”, menite să ofere „rezultate imediate”, mai ales pe plan rezidențial, chiar dacă proiectul trenului metropolitan, care includea inclusiv linia Gara de Vest – Cotroceni, era prioritizat la nivel național prin Ordinul al Ministerului Transporturilor.
O infrastructură strategică pentru trenul metropolitan,„dispărută” sub piste de biciclete
Deși este controlata de PNL, după cum BdB a arătat aici, TPBI avertizează indirect că reabilitarea ulterioară a traseului feroviar ar fi extrem de dificilă. Investițiile deja realizate – podele, infrastructură de parc, zone de alimentație publică – ar trebui demolate și relocate pentru a repara șinele și a crea spații tehnice pentru tren.
În Occident, modele similare, cum ar fi tren-tramvai, au fost implementate tocmai prin reutilizarea vechilor culoare feroviare, nu prin desființarea lor.
La Oradea, în „parohia” lui Ilie Bolojan, mentorul politic al lui Ciprian Ciucu, Consiliul Județean a aprobat în mai 2025 un proiect exact pe acest tip de infrastructură.

În București, fereastra de oportunitate pare să se fi închis odată cu decizia politică de a transforma definitiv linia într-un parc recreativ.
„Scopul unui primar e să livreze rezultate pentru oameni. Așa m-a învățat pe mine un primar liberal din Ardeal, sa îmi aleg cu grijă luptele, să fie cât mai puține, să nu mă las deturnat. Că e bine, că e rău, vom afla când vom trage linia. Altfel, n-aveți grijă!”, spunea în august 2022, Ciprian Ciucu.
Între timp, ceea ce trebuia să devină una dintre cele mai importante artere ale trenului metropolitan București–Ilfov a fost îngropat sub lemn scump, skatepark-uri și fântâni arteziene, care pot fi privite de la balcoanele apartamentelor scumpe care răsar de la un an la altul, în linie, de-a lungul investiției publice.
Deși TPBI păstrează proiectul trenului metropolitan în lista de priorități pentru finanțare europeană 2021–2027, tronsonul dintre Gara de Vest și Cotroceni a fost scos complet din documentațiile oficiale, iar șansele reabilitării lui în viitorul apropiat sunt, după cum spun specialiștii, „aproape nule fără demolări masive și investiții foarte costisitoare”.