Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 28 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Taxa pentru parcările din Sectorul 6, mai mare de opt ori de anul viitor

207

Taxa anuală pentru locurile de parcare se modifică de anul viitor și în Sectorul 6 al Capitalei. Noile tarife vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022, iar acestea sunt și de opt ori mai mari, comparativ cu sumele plătite în prezent.

Noile tarife vor fi achitate în funcție de zona în care se află locurile de parcare:

  • Zona A – 600 de lei/an, în timp ce până acum, beneficiarii plateau 84 de lei/an;
  • Zona B – 500 de lei/an de la 66 de lei/an;
  • Zona C – tariful va crește de la 55 de lei/an până la 400 de lei/an;
  • Zona D – de la 37 de lei/an la 300 de lei/an.

Plata taxei pentru locul de parcare se poate face în două tranșe egale, până la data de 31 martie 2022, respectiv 30 septembrie 2022.

Serviciul Parcări din cadrul Administrației Comerciale Sector 6 are în administrare, în prezent, 43.549 de locuri în parcările de reședință.

Autor

pe același subiect

Restricții de trafic pentru „L’Etape Bucharest by Tour de France”, duminică. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Restricții de trafic pentru „L’Etape Bucharest by Tour de France”, duminică

Pe data de 31 august se va desfășura evenimentul sportiv internațional „L`Etape...

Compania AnimaWings operează zboruri noi între București și Munchen din 5 noiembrie. FOTO: animawings.com
ArticoleȘtiriTransport

Compania AnimaWings introduce zboruri noi între București și Munchen din 5 noiembrie

Compania aeriană AnimaWings anunță începerea operării zborurilor între București și Munchen și...

Primăria Capitalei lansează o consultare de piață pentru modernizarea depourilor Titan și Colentina | FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
ArticolePrimărieȘtiriTransport

PMB lansează o consultare de piață pentru modernizarea depourilor Titan și Colentina

Primăria Capitalei lansează o consultare de piață pentru modernizarea depourilor Titan și...