UPDATE/Toate proiectele de hotărâre privind aprobarea tarifelor teatrelor din subordinea PMB au trecut de votul consilierilor generali. Niciun amendament nu a fost depus.
14 teatre aflate în subordinea Primăriei Generale au fost consulate prin Direcția de Cultură, Învățământ, Turism în vederea unei eventuale scumpiri a biletelor. Conducerile a mai puțin de jumătate dintre acestea au ales să păstreze aceleași prețuri și au transmis în clar acest lucru Consiliului General. Restul au comunicat fie noua grilă de tarife, adoptată deja de consiliile de administrație începând cu ianuarie 2021, fie propuneri de noi prețuri pentru bilete. În ambele cazuri, documentele transmise nu au inclus și o comparație cu tarifele anterioare.
Dialogul instituțional a avut loc pe fondul mai multor proiecte de hotărâre supuse, astăzi, votului consilierilor generali cu privire la actualizarea anuală a tarifelor practicate de teatrele aflate în subordinea Primăriei Generale.
Buletin de București a analizat notele de fundamentare transmise de conducerile teatrelor Capitalei cu privire la propunerile de tarife și taxe pentru 2021-2022.
Conducerile teatrelor “Odeon”, „Țăndărică”, „Excelsior”, „Ion Creangă”, „Stela Popescu” și a Teatrului de Comedie au fost singurele care au transmis clar Primăriei Generale că nu este oportună modificarea cuantumului tarifelor.
Restul de opt instituții au transmis noi taxe si tarife stabilite prin hotărâri ale consiliilor de administrație, date dupa 1 ianuarie 2021 sau propuneri de majorare.
Redăm, mai jos, o sinteză că schimbului de adrese privind aprobarea tarifelor practicate de teatrele aflate în administrare PMB.
Teatrul Odeon
“Considerăm că prevederile HCGMB nr. 527/2019, prin care s-a aprobat, între altele, şi cuantumul tarifelor practicate de Teatrul Odeon, sunt acoperitoare şi pentru stagiunea 2020-2021. Ca urmare, considerăm că nu este oportună modificarea cuantumului tarifelor practicate de Teatrul Odeon. Precizăm că actualele tarife sunt nemodificate de cel puţin 5 ani, întrucât nu a existat nicio motivaţie economică, sau de altă natură, care să impună o asemenea modificare”.
Teatrul C.I. Nottara
“Mentionăm că pentru a facilita accesul facil la actul cultural a tuturor categoriilor socio-profesionale din Bucureşti, in ultimii 4 ani institutia noastră nu a efectuat nicio majorare a tarifelor, în conditiile în care costurile de productie s-au mărit de la an la an ca urmare a realizării de spectacole cu decoruri ample şi elemente de scenotehnică moderne (proiectii video, aplicații multimedia, etc.). Totodată au fost invitati să lucreze creatori valoroşi, regizori, scenografi şi muzicieni, cu o cotă de piaţă culturală însemnată. Prețul de vânzare al caietelor program, pliantelor este cuprins între 2 şi 8 lei, în functie de costul de productie diferit datorat conditillor grafice, numărului de pagini, calitătii hârtiei etc”.
Conducerea teatrului Nottara a atasat și o listă cu noile tarife, stabilite de consiliului de administrație în 2021.
Teatrul de revistă “Constantin Tănase”
“Deoarece cuantumul tarifelor privind costul biletelor de spectacol la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” este unul dintre cele mai reduse, în comparaţie cu instituţiile publice de cultură ale Capitalei vă solicităm modificarea tarifelor după cum urmează: – 35 lei (Categoria I), 30 Iei (Categoria II) şi 25 lei (Categoria III); – 20 lei, pentru elevi, studenţi. Vă rugăm să supuneţi aprobării schimbarea tarifelor biletelor de spectacol în următoarea şedinţă a Consilului General al Muncipiului Bucureşti”.
Teatrul Dramaturgilor Români
“ Teatrul Dramaturgilor Români îşi doreşte să îşi păstreze spectatorii conectaţi la cultură; în perioada 7 decembrie 2020 — 7 ianuarie 2021, în baza unui chestionar disponibil pe site-ul instituţiei, urmăritorii paginilor social-media ale teatrului şi-au manifestat optiunea cu privire la un preţ „ideal” al biletelor pentru evenimentele online.
Astfel, considerăm că tariful de 20 de lei corespunde cel mai bine dorințelor acestora. De asemenea, prin difuzarea spectacolelor online, produsul cultural poate ajunge la un număr mare de benefIciari, atât din tară cât şi din străinătate, în sigurantă, în confortul propriului spaţiu şi în conditii de flexibilitate sporită privind timpii de vizionare (acces prelungit la înregistrarea spectacolului).
În privinta biletelor pentru evenimentele offline, atunci cănd vor fi reluate activitătile în sălile de spectacol, conducerea a decis păstrarea categoriilor în vigoare (aprobate în perioada 2017-2020): 50 lei, 40 lei, 35 lei, 25 lei elevi/studenti/pensionari.”
Teatrul de animație Țăndărică
„Prin prezenta, va aducem la cunostinta ca TEATRUL DE ANIMATIE TANDARICA isi mentine aceleasi tarife de intrare la spectacolele institutiei pentru anul 2021, conform Deciziei nr.8 / 18.02.2020”.
Teatrul MASCA
Conducerea teatrului din cartierul Militari a transmis Primăriei Generale o grilă cu tarifele stabilite de Consiliul Administrativ din 05.01.2021.
Teatrul Municipal “Lucia Sturdza Bulandra”
“Pentru accesul publicului la spectacolele noastre Teatrul Bulandra propune ca preţul biletelor pentru spectacolele on-line să fie 25 ron/bilet spectacol — pret care a fost calculat ca medie dintre prețul spectacolele teatrelor private şi prețul spectacolelor produse de teatrele finanțate din fonduri bugetare”.
Teatrul Excelsior
“Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră cu numărul 187/13.01.2021, cu privire la propunerile de tarife aferente institutiilor de cultură pentru anul 2021, vă aducem la cunoştinjă că Teatrul EXCEISIOR intentionează să păstreze prețurile utilizate pentru spectacolele jucate cu public în sală, la nivelul celor aprobate şi practicate în anui 2020”
Teatrul de Comedie
“Teatrul de Comedie nu a stabilit tarife pentru biletele pentru spectacole în aer liber întrucât, în perioada estivală nu are programate spectacole. Pentru stagiunea 2020-2021, în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 15.06.2020 s-a stabilit ca tarifele pentru biletele de intrare la spectacole rămân aceleaşi ca în stagiunea precedentă, respectiv 22 lei pentru spectacolele de la Sala Nouă, 33 lei pentru cele de la Sala Studio, iar pentru spectacolele de la Sala Radu Beligan tarifele sunt diferenţiate, în funcţie de anvergura spectacolelor, respectiv 44 lei, 50 lei şi 70 lei. Menţionăm că în preţul biletelor sunt incluse următoarele taxe: Timbrul teatral 5%, Crucea Roşie 1%, Timbrul Monumentelor Istorice 2%”.
Teatrul “Ion Creangă”
“În ceea ce priveşte actualizarea tarifelor pentru biletele la spectacolele Teatrului lon Creangă, vă comunicăm faptul că ne dorim păstrarea acestora la nivelul celor aprobate prin Anexa nr. 298/15.07.2020 la Hotărărea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 480/27.08.2019 privind aprobarea cuantumului tarifelor practicate de Teatrul de Animatie Tăndărică, Teatrul lon Creangă, Teatrul Excelsior, Teatrul Stela Popescu, Opera Comică pentru Copii şi de institutiile publice de cultură de interes local ale Municipiului Bucuresti”.
Teatrul “Stela Popescu”
“În luna martie 2021, Teatrul Stela Popescu a înaintat PMB o adresă semnată de managerul interimar Nicolae Pungă (nr. ieşire 324/12.03.2021) prin care se preciza că valorile biletelor cuprinse în HCGMB 298/2020 vor fi menținute neschimbate şi pe parcursul anului curent. Totuşi, vă aducem la cunoştintă prin prezenta fundamentare schimbările şi dificultătile ce au survenit în activitatea multor institutii de stat sau private în contextul pandemic. in acest sens, preturile biletelor stabilite anterior nu mai pot fi reprezentative pentru public şi raportul cerere/ofertă din această perioadă. Este necesar ca valoarea biletelor de acces să fie adaptată realitătii din piatit, sprijinind reluarea cât mai rapidă a activitătii şi recuperarea vizibilitătii pentru publicul tintă”.
Teatrul Tineretului Metropolis –
“Subscrisul Teatrul Tineretului « METROPOLIS », cu sediul Tri Bucureşti, str. Mihai Eminescu, nr. 89, sector 2, cod fiscal 4659366, tel: 021.210.42.81, cont I BAN R079TREZ70221G335000XXXX deschis la Trezoreria Sector 2 Bucureşti, reprezentat legal prin dl George Ivascu — Director şi d-na Gabriela Grădinaru — Contabil şef, va aducem la cunostinta ca pretul biletului de acces la spectacole este in valoare de 34,56 lei (compus din 32 lei pretul biletului, la care se adauga timbrul teatral, timbrul de cruce rosie si timbrul pentru monumentele istorice), atat cu participarea fizica a publicului spectator cat si in regim online”.
Opera Comică pentru Copii
Conducerea a transmis la rândul său noile tarife aprobate de consiliul de administrație.
Teatrul Mic
“Prin prezenta, vă aducem la cunoştinţă cuantumul tarifelor practicate de Teatrul Mic în stagiunea 2020/2021. Teatrul Mic are următoarele categorii de preţuri: – 50, 40, 35 RON – 20 RON — preţ redus pentru elevi, studenţi, pensionari. Menţionăm că aceste tarife sunt valabile atât pentru evenimentele desfăşurate în sălile teatrului şi sălile partenere, căt și pentru evenimentele transmise online. Pentru orice alte informaţii legate de activitatea noastră, vă stăm la dispoziţie”.
FOTO: teatrul-odeon.ro