Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Târg de Sfântul Dumitru, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Târg de Sfântul Dumitru, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul Satului trece la programul de vară. De Paște, instituția este închisă. FOTO: Arhiva

Târgul de Sfântul Dumitru va avea loc de vineri, 27 octombrie până duminică, pe 29 octombrie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Vizitatorii vor lua parte la spectacole de muzică şi dans şi la demonstraţii meşteşugăreşti, potrivit organizatorilor.

Spectacolele vor avea loc la Scena Dumitra în zilele de 28 şi 29 octombrie, începând cu ora 14:00. Vor fi prezenţi pe scenă Viorica Flintasu, Adela Dumitru şi grupul vocal-folcloric „Mândrele de la Ploieşti”, grupul bărbătesc „Bujorelul” din Drăgăneşti-Olt, ansamblul folcloric profesionist „Brâuleţul” din Constanţa, Elena Plătică, grupul bărbătesc „Rapsozii Oltului de Jos” şi Maria Tănase Marin cu grupul „Ciuleandra”.

Sâmbătă, 28 octombrie, între orele 12:00 şi 14:00, în contextul Anului cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, va fi proiectat filmul documentar „Dimitrie Cantemir”, realizat de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul marchează 350 de ani de la naşterea, dar şi a 300 de ani de la moartea marelui cărturar. Proiecţia va avea loc în Sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Guşti”.

Târgul va fi deschis între orele 09:00 şi 19:00, în perioada programului de vizitare al muzeului.

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.