Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 19 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Târg de Paște în Parcul Regele Mihai I, în perioada 07-17 aprilie

328

Primăria Capitalei și CREART (Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București), organizează în perioada 07-17 aprilie 2023, în Parcul Regele Mihai I, Târgul de Paște „Tradiții și Flori de Sărbători”.

Timp de 11 zile, târgul va găzdui creații autentice românești. Producători și meșteșugari din toate colțurile țării își vor expune produsele tradiționale și obiectele meșteșugărești.

În cadrul târgului vor fi organizate demonstrații de încondeiere a ouălor de Paște, unde meșterii populari își vor dezvălui secretele tehnicilor folosite. De asemenea, vor fi organizate și ateliere de realizare a unor obiecte și decorațiuni.

Organizatorii au pregătit ateliere și pentru copii. Astfel, cei mici sunt așteptați în parcul Regele Mihai I pentru a realiza decorațiuni tematice pentru Sărbătorile Pascale. Accesul este liber, iar târgul este amplasat pe aleile principale, între intrarea Charles de Gaulle și Expo Flora.

Autor

pe același subiect

Două noi rame electrice PESA ajung duminică în București
ArticoleȘtiriTransport

Două noi rame electrice PESA ajung duminică în București

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță că încă două rame electrice regionale...

ArticoleCulturăȘtiri

Expoziție interactivă pentru copii și spectacole de teatru, în agenda culturală a PMB

Primăria Municipiului București anunță programul evenimentelor culturale organizate săptămâna viitoare în instituțiile...