Primăria Sectorului 2 promovează adopția animalelor. În acest sens, Consiliul Local dezbate pe 27 februarie, organizarea evenimentului „PRIETENII PUFOȘI-EDIȚIA I-TÂRG DE ADOPȚII CÂINI ȘI PISICI”.
Evenimentul ar urma să aibă loc pe 14 iunie, de la ora 10:00, în Parcul Obor. Parcul va fi împărțit în două: în una dintre părți vor fi aşezaţi câinii pentru adopție, iar în cealaltă pisicile.
Potrivit notei de fundamentare, pentru organizarea acestui eveniment, autoritatea locală va organiza campanii de donații.
Biroul Adăpost Animale va invita să participe la târgul de adopţii de animale:
- Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor Bucureşti – A.S.P.A;
- ONG-uri si asociaţii;
- Facultatea de Medicină Veterinară;
- Dresori, medici veterinari, specialişti şi voluntari;
- Personalităţi publice care vor sa promoveze evenimentul.
Dacă Ia eveniment vor dori să participe mai multe entități cu animale de dat spre adopție iar spațiul necesar este mai mare decât suprafața parcului, se pot include și parcările aflate în stânga și dreapta Primăriei Sectorului 2. De asemenea, pe site-ul Primăriei Sectorului 2 se va înființa, în decurs de două săptămâni de la adoptarea acestui proiect, o pagină cu descrierea evenimentului și un formular de participare pentru ONG-uri, asociații și voluntari.
Biroul Adăpost Animale va oferi materiale informative oamenilor prezenți la eveniment, care să includă legislația în vigoare referitoare la sterilizare și microcipare, sfaturi pentru animale, riscurile și beneficiile adopției.
„PRIETENII PUFOȘI-EDIȚIA I-TÂRG DE ADOPȚII CÂINI ȘI PISICI”. Condiţii de participare
1. Animalele aduse spre adopție trebuie să fie microcipate (în cazul câinilor), deparazitate intern si extern, vaccinate si sterilizate.
2. Toate entitățile care participă Ia eveniment cu animale pentru adoptat vor fi înregistrate Ia începerea evenimentului pentru a evita situații în care doresc să abandoneze animalele, în timpul evenimentului.
3. Dacă vor fi identificate cazuri de abandon la eveniment, Poliţia Locală Sector 2 va da sancțiuni.
4. Câinii si pisicile trebuie să aibă hrană si apă, pe tot parcursul evenimentului, să fie atent monitorizaţi de către personal pentru a se evita evenimente de tipul încăierării între câini sau muşcături.
5. Pentru fiecare animal se va asigura un spaţiu minim, în funcție de dimensiuni.
Înscrierile Ia eveniment se vor încheia cel târziu pe 1 iunie 2025.