Tablouri care ar purta semnătura falsă a pictoriţei Alma Redlinger au fost scoase la vânzare de două case de licitaţie din Bucureşti. Poliţia a făcut percheziţii la sediile celor două galerii de artă, de unde au ridicat documente care vor fi folosite în anchetă.
Poliţia Capitalei transmite că astăzi, 18 septembrie, agenţii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2 au pus în executare două mandate de percheziție, la sediile a două societăți comerciale, din Municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni economice.
Mai exact, spune Poliţia Capitalei, în perioada 11 aprilie 2023 – prezent, la două case de licitații ar fi fost scoase la vânzare un tablou și un lot format din două lucrări, tablouri care, în fapt, nu au fost pictate de către un pictor celebru, dar care ar purta semnătura falsificată a artistului respectiv, pentru a crea apartenența de autenticitate.
În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție, de la sediile casei de licitații au fost ridicate mai multe documente, printre care și cele care ar fi stat la baza primirii lucrărilor.
Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, față de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de realizarea, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii sau în scop comercial, promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privată și uz de fals.
Alma Redlinger este o pictoriţă, desenatoare şi gravoare româncă, de origine evreiască, născută în 1924, care a murit în 2017. Are nenumărate opere care au fost expuse de-a lungul deceniilor în ţară şi în străinătate.
CITEŞTE ŞI: VIDEO: 46 de tablouri furate în Belgia au fost găsite în București. Valoarea lor depășește 160.000 de euro