Peste 30 de şcoli de dans, studiouri şi iniţiative de dans, peste 15 stiluri de dans şi peste 2.000 de dansatori vor fi prezenţi, pe 26 august, pe Calea Victoriei, în cadrul proiectului „Străzi Deschise”. Este prima ediţie a evenimentului „Noaptea Dansului”.
Şase zone de pe Calea Victoriei – Cercul Militar, Monumentul Revoluţiei, Hotel Radisson, Grădina Monteoru, Palace Casino şi Muzeul Enescu – vor deveni, între orele 17:00 şi 20:00, cea mai mare zonă de promenadă.
Acolo vor avea loc demonstraţii de dans stradale şi flash-mob-uri susţinute de dansatori profesionişti la care vor fi invitaţi şi bucureştenii să participe activ.
„Vrem să ducem dansul în stradă, vrem să ducem toate limbajele de dans şi pentru acest lucru am coagulat peste 30 de şcoli, iar lista este în continuare deschisă, de la toate limbajele de dans, de la balet la dans contemporan, dansul latino – salsa, bachata, kizomba. Am şi dansuri greceşti sau dansuri irlandeze, avem dansuri populare româneşti din diferite zone, cu diferite specificităţi”, a declarat unul dintre organizatorii evenimentului, Dragoş Samoil.
Evenimentul va culmina cu Marea Petrecere a Dansului, Dancers of Bucharest, care va avea loc, începând cu ora 22:00, la Sala Polivalentă, în foaier.
Noaptea Dansului este un proiect Creator Media Team, coordonat de Dragoş Samoil şi Daniela Samoil-Istrate, în parteneriat cu ARCUB şi ICR iar biletele pentru afterparty vor putea fi achiziţionate începând cu 24 iulie.
lasă un comentariu