Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 12 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sterilizări și microcipari pentru câinii din curțile Sectorului 5. Proprietarii au primit notificări

7
Sterilizări și microcipari pentru câinii din curțile Sectorului 5. Proprietarii au primit notificări
Sterilizări și microcipari pentru câinii din curțile Sectorului 5. Proprietarii au primit notificări. FOTO: FB/ASPA

O nouă campanie de sterilizări și microcipări gratuite pentru câinii locuitorilor sectorului 5 va avea loc în weekendul 14 – 15 martie. În urma unor controale efectuate de echipe mixte ale ASPA și ale Poliției Locale a Municipiului București au fost emise notificări privin intrarea în legalitate către deținătorii de câini de rasă comună, anunță autoritate.

Joi, 12 martie, ASPA a anunțat că au fost efectuate controale la proprietarii de câini din Sectorul 5 al Capitalei. În cadrul acestei acțiuni, echipele mixte formate din reprezentanții ASPA și ai Poliției Locale a Municipiului București au discutat cu un total de 141 de locatari.

Dintre aceștia, 83 avea un total de 126 de patrupezi:

  • 47 câini de rasă,
  • 79 câini de rasă comună.

În ceea ce privește câinii de rasă comună identificați, ASPA a informat că doar 40 dintre ei erau sterilizați și 46 aveau microcip. Sterilizarea și microciparea câinilor de rasă comună este obligatorie prin lege. Aceste practici au scopul de a preveni abandonul animalelor și înmulțirea necontrolată a acestora.

Pentru a le oferi bucureștenilor posibilitatea de a intra in legalitate, Poliția Locală a emis notificări privind obligativitatea sterilizării și/sau microcipării. Deținătorii au la dispoziție 30 de zile pentru a remedia situația. De asemenea, au fost emise și 88 de invitații către persoanele care nu se aflau la domiciliu.

CITEȘTE ȘI PetExpo, târgul animalelor de companie, în weekend, la ROMEXPO

Sterilizări și microcipări gratuite pentru câini de pe raza Sectorului 5

Având în vedere controalele efectuate în ultimele zile, în acest weekend va avea loc o nouă campanie de sterilizări și microcipări gratuite, efectuate în clinica veterinară mobilă Hands&Paws. Se va desfășura în zilele de 14 și 15 martie, la Centrul de Informare pentru Cetățeni al Primăriei Capitalei din Calea Ferentari nr. 72, sector 5.

„Toți cei care au primit notificări, dar și alți deținători interesați își pot programa câinii pentru sterilizare și/sau microcipare”, a transmis ASPA.

Deținătorii de câini de rasă comună pot face programările la numărul de telefon 0743.204.942, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 16:00.

CITEȘTE ȘI ASPA | 61 de câini abandonați au fost preluați din toate sectoarele, în zece zile

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

pe același subiect