Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

Stațiile de metrou ar putea avea, din nou, spații comerciale. Metrorex, parteneriat cu Universitatea de Arhitectură

Stațiile de metrou ar putea avea, din nou, spații comerciale. Metrorex, parteneriat cu Universitatea de Arhitectură
FOTO: inquamphotos.com

În stațiile de metrou vor putea apărea, din nou, chioșcurile cu mâncare, potrivit HotNews.ro. Persoanele fizice sau jurdice vor putea închiria, de la Metrorex, aceste spații, cu, aprobarea Ministerului Transporturilor. Proiectul vine pe fondul unui parteneriat semnat în 2021 cu Universitatea de Arhitectură si Urbanism “Ion Mincu” pentru proiectarea renovării stațiilor de metrou. 

Un proiect de lege în acest sens, pus în dezbatere publică, în această lună, mai prevede că banii obținuți vor putea fi folosiți la îmbunătățirea infrastructurii dar și a condițiilor de muncă. Totul va fi posibil în urma unei derogări de la legislație, pe care o va primi Metrorex. În acest moment, legea nu permite companiei să închirieze spații.

Șeful Metrorex a făcut dreptate cu ranga

Scandalul spațiilor comerciale de la metrou a început în anul 2021. La acea vreme, Ministru al Transporturilor era Cătălin Drulă. Rând pe rând, acestea au început să fie evacuate și demolate pentru că era ilegale. De asemenea, acestea erau în administrarea sindicatului condus, la acea vreme, de Ion Rădoi iar actele de închiriere erau expirate din 2018.

În acel moment, director general al Metrorex era Ștefan Paraschiv care trimisese deja somație către sindicat, să dezafecteze, urgent, aceste spații. Cum unele au rămas în picioare, Paraschiv a pus mâna pe rangă și a încercat să deschidă ușa unui magazin încuiat.

În replică, Rădoi a acuzat conducerea Metrorex de intimidare și a precizat că există un proces pe rol, în ceea ce privește aceste spații. Mai mul decât atât, toate aceste spatii nu aveau aviz ISU, îngreunau accesul la hidranți și aglomerau căile de evacuare, în caz de urgență.

În 2021, Metrorex a anunțat că a semnat un contract de parteneriat cu Universitatea de Arhitectură si Urbanism “Ion Mincu” pentru proiectarea renovării stațiilor de metrou. Studenții universității ar trebui să participe direct la schimbarea la față a stațiilor de metrou iar primele care vor fi reamenajate fiind cele în care spațiile comerciale au fost desființate.

Activitatea comercială de la metrou își are rădăcinile în anul 1998. Buletin de București a dezvăluit în iulie 2021 că în al doilea mandat de ministru al Transporturilor, Traian Băsescu a cerut modificarea unei legi abia adoptate privind interzicerea construcțiilor din subteran care nu au legătură cu activitatea de transport.

Comerțul de la metrou a devenit astfel legal, în contextul în care firma sindicatului deja avea contracte de asociere în participațiune cu compania de stat pentru spațiile comerciale. În cercetările DNA privind afacerile din subteran, Ion Rădoi a fost interceptat purtând discuții telefonice inclusiv cu Traian Băsescu.

CITEȘTE ȘI:

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.