În stațiile de metrou vor putea apărea, din nou, chioșcurile cu mâncare, potrivit HotNews.ro. Persoanele fizice sau jurdice vor putea închiria, de la Metrorex, aceste spații, cu, aprobarea Ministerului Transporturilor. Proiectul vine pe fondul unui parteneriat semnat în 2021 cu Universitatea de Arhitectură si Urbanism “Ion Mincu” pentru proiectarea renovării stațiilor de metrou.
Un proiect de lege în acest sens, pus în dezbatere publică, în această lună, mai prevede că banii obținuți vor putea fi folosiți la îmbunătățirea infrastructurii dar și a condițiilor de muncă. Totul va fi posibil în urma unei derogări de la legislație, pe care o va primi Metrorex. În acest moment, legea nu permite companiei să închirieze spații.
Șeful Metrorex a făcut dreptate cu ranga
Scandalul spațiilor comerciale de la metrou a început în anul 2021. La acea vreme, Ministru al Transporturilor era Cătălin Drulă. Rând pe rând, acestea au început să fie evacuate și demolate pentru că era ilegale. De asemenea, acestea erau în administrarea sindicatului condus, la acea vreme, de Ion Rădoi iar actele de închiriere erau expirate din 2018.
În acel moment, director general al Metrorex era Ștefan Paraschiv care trimisese deja somație către sindicat, să dezafecteze, urgent, aceste spații. Cum unele au rămas în picioare, Paraschiv a pus mâna pe rangă și a încercat să deschidă ușa unui magazin încuiat.
În replică, Rădoi a acuzat conducerea Metrorex de intimidare și a precizat că există un proces pe rol, în ceea ce privește aceste spații. Mai mul decât atât, toate aceste spatii nu aveau aviz ISU, îngreunau accesul la hidranți și aglomerau căile de evacuare, în caz de urgență.
În 2021, Metrorex a anunțat că a semnat un contract de parteneriat cu Universitatea de Arhitectură si Urbanism “Ion Mincu” pentru proiectarea renovării stațiilor de metrou. Studenții universității ar trebui să participe direct la schimbarea la față a stațiilor de metrou iar primele care vor fi reamenajate fiind cele în care spațiile comerciale au fost desființate.
Activitatea comercială de la metrou își are rădăcinile în anul 1998. Buletin de București a dezvăluit în iulie 2021 că în al doilea mandat de ministru al Transporturilor, Traian Băsescu a cerut modificarea unei legi abia adoptate privind interzicerea construcțiilor din subteran care nu au legătură cu activitatea de transport.
CITEȘTE ȘI: