Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 11 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainSănătate

Spitalul SRI preia chirurgia vasculară de la „Sf. Pantelimon”, din septembrie

259
Programul de chirurgie vasculara de garda va fi preluat de Spitalul SRI
Programul de chirurgie vasculara de garda va fi preluat de Spitalul SRI. FOTO: Inquam Photos/George Călin

Programul de chirurgie vasculară de gardă de la Spitalul „Sf. Pantelimon” va fi preluat de Spitalul SRI de la 1 septembrie, relatează europafm.ro.

Dacă la Spitalul Sfântul Pantelimon garda de chirurgie vasculară funcționa doar o singură zi pe săptămână, adică sâmbăta, când era acoperit tot Bucureștiul, în prezent nu mai sunt medici disponibili pentru a asigura acest serviciu.

În schimb, de la data de 1 septembrie, pacienții vor fi duși la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu. Institutul mai este cunoscut și sub numele de „Spitalul SRI”. 

Decizia apare într-un ordin de ministru emis de Ministerul Sănătății. 

Acțiunea vine după ce doi medici au fost reținuți pentru 30 de zile, sub acuzația de ucidere din culpă și omor cu premeditare. Scandalul a adus după sine un număr mult mai scăzut de pacienți care apelează la serviciile Spitalului Pantelimon.   

În situația în care activitatea va rămâne redusă în luna august la Sf. Pantelimon, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va reduce pe măsură suma fondurilor decontate. 

CITEȘTE ȘI: O nouă şedinţă a Consiliului Local Sector 3, de data asta fără proiectul controversat de schimbări urbanistice

Programul de chirurgie vasculară de gardă se mută la Spitalul SRI, nu la Floreasca

Inițial se anticipa că toate cazurile vor fi preluate de Spitalul Floreasca, dar un comunicat de presă a anunțat că Spitalul de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu a fost desemnat să gestioneze preluarea acestor pacienți. 

În urma ordinului emis de Ministrul Sănătății, în 2.08.2024, Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) dorește să clarifice situația preluării pacienților care, în regim de urgență, ar fi fost redirecționați de către Spitalul “Sfântul Pantelimon”.

Înțelegem preocupările legate de preluarea pacienților Spitalului Sfântul Pantelimon, însă, conform ordinului emis de Ministrul Sănătății, această sarcină revine Spitalului SRI, care a fost desemnat să gestioneze preluarea acestor pacienți.

Dorim să asigurăm opinia publică şi pacienţii că rămânem dedicaţi misiunii noastre şi că ne desfăşurăm activitatea într-un cadru organizat şi bine coordonat, respectând directivele Ministerului Sănătăţii şi colaborând îndeaproape cu toate unităţile sanitare” se arată în comunicatul Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), citat de Agerpres.ro.

Dosarul „Morţi la Pantelimon”

Doi medici au fost reţinuţi în urma percheziţiilor efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti miercuri, 7 august, în cazul morţilor de la Sfântul Pantelimon București.

Conform anchetatorilor, aceşti medici decideau cine trăieşte şi cine moare dintre pacienţii internaţi la Terapie Intensivă.

Mai exact, după propria evaluare, scădeau doza de noradrenalină şi pacienţilor intubaţi le scădeau exponenţial şansele de supravieţuire.

Totul s-ar fi întâmplat în perioada 4-7 aprilie.

În plus, din decizia instanței reiese că Miron Maria Alexandra şi Păiuș Mirela au arătat „un profund dispreț al inculpatelor față de viața persoanelor prin ignorarea tuturor dispozițiile legale care reglementează exercitarea profesiei lor, dar și a jurământului depus la terminarea facultății de medicină”.

Ambele cadre medicale au refuzat să facă orice declarații în fața instanței. 

CITEȘTE ȘI: A plouat cu amenzi în Bucureşti, pentru şoferii care au băut la petrecerile de Sfânta Maria

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

Situația de la Spitalul Colentina este în curs de remediere. DSPMB va elibera o nouă autorizație. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Situația internărilor de la Spitalul Colentina este în curs de remediere. DSPMB va elibera o nouă autorizație

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București anunță, în legătură cu situația...

Se întețesc controalele ANSVSA, de sărbători. Autoritatea recomandă oamenilor precauție, la cumpărături. FOTO: gandul.ro
ArticoleȘtiri

Se întețesc controalele ANSVSA, de sărbători. Autoritatea recomandă oamenilor precauție, la cumpărături

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) face recomandări, de...

Fostul primar Gabriel Mutu ratează Parlamentul, la fel şi Carmen Avram. Foto: Colaj/ Facebook
ArticoleFeaturedPolitic

Fostul primar Gabriel Mutu ratează Parlamentul, la fel şi Carmen Avram. Amândoi au candidat pe lista PSD Bucureşti

Fostul primar al Sectorului 6, Gabriel Mutu, ratează Parlamentul în urma scorului...