Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 18 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Sănătate Spitalul construit de „Dăruiește viață“ e gata. Recepția clădirii, în prima jumătate a anului viitor
Sănătate

Spitalul construit de „Dăruiește viață“ e gata. Recepția clădirii, în prima jumătate a anului viitor

148

Spitalul făcut de Asociația Dăriuește Viață prin donațiile a peste 350.000 de persoane fizice și peste 7.000 de companii este gata. Zilele aceastea este montat mobilierul și sunt testate instalațiile. Recepția e programată în prima parte a anului viitor. NoiFacemUnSpital este cea mai mare inițiativă de implicare socială din România.

Încheierea lucrărilor de construcție pentru Spitalul construit împreună și cu ajutorul donatorilor și sponsorilor noștri reprezintă dovada că putem să ne transformăm aspirațiile în realitate. Nu spunem că a fost ușor, dar nu spunem nici că a fost greu. A fost și rămâne o experiență transformatoare pentru fiecare dintre noi și pentru societate în ansamblul ei. Ne propunem să transforme și sistemul sanitar. Urmează acum o nouă etapă în acest proiect, atât pe parte  tehnică, cât și pe parte de lucru cu personalul Spitalului și cu autoritățile, pentru că vrem ca noul Spital să fie mai mult decât o clădire.

a declarat Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață
Cum au evoluat lucrările de la Spitalul Dăruiește viață. Sursă Foto: Dăruiește Viață

Povestea „Noi facem un spital“ a apărut din dorința de a renovasecția de onco-pediatrie a Spitalului Marie S. Curie din București, însă s-a transformat în scurt timp într-un proiect de țară  – primul Spital de copii ridicat exclusiv din donații și sponsorizări.

Spitalul Dăruiește Viață este, din punct de vedere tehnic, o clădire de 12.000mp și 9 niveluri ridicată de la zero, o centrală termică de 2.400mp ce va deservi întreg Spitalul Marie Curie, instalații conforme cu normele moderne pentru spitale și un proiect de design gândit în jurul pacientului și al familiei sale.

Cum arată camera strilă a spitalului Dăruiește Viață. Sursă Foto: Dăruiește Viață

Noul spital va avea primul Departament de Radioterapie Pediatrică, bloc operator integral în sticlă, tehnologie (digitalizare, sistem BMS, centrală de tratare a aerului, echipamente de top în radioterapie), spații umane (paturi pentru aparținător, grădină indoor, locuri de joacă, studio radio, observator astronomic, spații de relaxare etc.)

De asemenea, Dăruiește Viață, alături de donatori și susținători, își propune ca, în următorii ani, să creeze la Spitalul Marie S. Curie primul campus medical din țară și un centru de referință în S-E Europei pentru tratarea multidisciplinară a copilului cu boli grave. Proiectul va include atât o a doua clădire nouă, cât și renovarea și modernizarea celei actuale. 

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.