Adoptarea deja notoriei ordonanţe a austerităţii a îngreunat activitatea spitalelor bucureştene. „Măsurile legislative recente au adus sistemul medical în pragul colapsului, prin deciziile luate și ignorarea crizei din sănătate, prin tăierea drastică a fondurilor spitalelor, punând astfel în pericol viețile pacienților”, au transmis reprezentanţii Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
Pentru a contracara articolele din lege care blochează activitatea în sistemul sanitar, cei de la ASSMB au elaborat un memorandum, pentru ca spitalele să poată intra la excepţii, când vine vorba de economiile stabilite de Guvern. Pachetul de măsuri fiscale a fost publicat pe 27 octombrie în Monitorul Oficial, iar acest memorandum a fost trimis joi, 16 noiembrie, Primăriei Capitalei, care este ordonator de credite şi care îl poate trimite mai departe la Guvern.
Dincolo de poticnelile birocratice, sunt probleme care afectează în mod direct pacienţii şi personalul medical.
Până la apariția în Monitorul Oficial premierul a dat asigurări că nu va fi afectat sistemul sanitar. A fost lăsată în dezbatere publică numai două zile, fiind aprobată vineri, fără a acorda timp de formulare a opiniilor specialiștilor în domeniu, şi publicată în Monitorul Oficial, in aceeași zi, la ora 23:30. În textul ordonanței se foloseşte expresia ”îngrijire pacienți”, însă pentru Guvern pare că această îngrijire are un cu totul alt înțeles. Tratamentul unui pacient implică, dincolo de medicamente şi materiale sanitare, și investigații complexe, analize medicale, dotare cu aparatură și cazare, asigurarea unor standarde de calitate. Dacă urmare a Ordonanței spitalele nu mai pot investi în aparatură, reparații, lucrări de întreținere, cum să fie asigurate aceste standarde de calitate?
oana sivache, director ASSMB
În comunicatul deja amintit, cei de la ASSMB susţin că situaţia spitalelor a devenit critică.
- La Spitalul Clinic Colțea, programul de decontare a facturilor pentru citostaticele achiziționate a fost decalat, punând în pericol viețile pacienților care depind de aceste tratamente vitale.
- La Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Ostoarticular Foișor, finanțarea inconstantă a Programului Național de Ortopedie împiedică proiectarea și programarea activității de implantologie a spitalului și creează presiuni din partea pacienților și a autorităților. Spitalul are nevoie de un stoc endoproteic permanent, în valoare de aproximativ 12 milioane de lei, pentru a-și putea desfășura neîntrerupt activitatea.
- La Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, lipsa fondurilor pentru plata salariilor și a facturilor de utilităţi pune în pericol întreaga activitate a spitalului, afectând direct îngrijirea copiilor.
Directorul ASSMB, Oana Sivache, a transmis pentru Buletin de Bucureşti că se fac eforturi uriaşe pentru a ţine unităţile spitaliceşti pe linia de plutire.
Deja managerii spitalelor ASSMB încearcă și încă mai reușesc să facă imposibilul posibil pentru ca pacienții să nu simtă efectul acestei ordonanțe, și le sunt recunoscătoare pentru eforturi, și lor și întregului personal medical.
Dar am dubii majore că vor mai putea să reușească acest lucru și în perioada imediat următoare. Așteptăm o intervenție de urgență a Guvernului, astfel încât să nu fie afectate serviciile medicale și implicit viețile pacienților.Îmi scapă demersurile domnului ministru pentru deblocarea situaţiei. Si prin demersuri nu mă refer la pasarea responsabilității spre alte instituții, de exemplu CNAS.
oana sivache
Contactat de reporterii Buletin de Bucureşti, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost foarte expeditiv, argumentând că banii vin de la Casa de Sănătate a Municipiului Bucureşti, drept urmare întrebările noastre trebuie îndreptate către ei.
Putem să-l sprijinim, să-l promovăm (memorandumul n.r.), dar, din punct de vedere legal, finanţarea spitalelor nu este făcută de minister, aşa e legea în România! Spitalele sunt finanţate pe baza contractelor pe care le au cu Casele de Sănătate.
alexandru rafila, ministrul sănătăţii
Recent, conducerea ASSMB și managerii celor 19 spitale din Capitală administrate de Primăria Muncipiului București, prin ASSMB, au adresat Guvernului un Memoriu comun, cu solicitarea de a fi efectuate „toate demersurile legale necesare, în vederea inițierii și adoptării unui act normativ prin care să se modifice OUG nr. 90/2023, în sensul stabilirii unei derogări/exceptări de la aplicare Art. I alin. (1) și de la Art. II alin. (1), în ceea ce privește achizițiile și cheltuielile destinate unităților sanitare publice”.