Sindicaliștii de la Metrorex se întâlnesc, marți, 11 februarie, la sediul Guvernului României, cu reprezentanți guvernamentali, reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și cu cei ai administrației. Discuțiile au loc în contextul grevei de exces de zel declanșate de angajații Metrorex.
Potrivit liderului USLM, Marian Artimon, întâlnirea va dura două ore. În cadrul acesteia, se va încerca găsirea unei soluții pentru ca angajații de la Metrorex să nu declanșeze greva generală.
Sindicaliștii de la Metrorex au fost în grevă japoneză şi de astăzi, 11 februarie, sunt în aşa zisa grevă de exces de zel.
În paralel, continuă problemele pe magistrala M2, din cauza lipsei unor mecanici, care sunt în concediu medical. Trenurile vin la intervale mai lungi, din acest motiv. Metrorex a dat un comunicat obscur, publicat numai pe site-ul companiei, prin care „îşi cere scuze” pentru situaţie.
„Metrorex informează publicul călător că circulația trenurilor pe Magistrala 2 se menține la un interval de 6–7-minute în orele cu vârf de trafic, față de intervalul de 4 minute prevăzut în programul de circulație aprobat. Cauza acestei situații o reprezintă continuarea absentării din motive medicale a unui număr semnificativ de mecanici de tren autorizați să opereze pe această magistrală.
În acest context, 3 trenuri dintre cele 18 care operează în mod uzual pe această magistrală rămân anulate.
Prezentăm scuze publicului călător pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere.”
Club Feroviar consideră că lipsa mecanicilor este o formă de presiune pe care liderul sindicaliştilor o face în prag de negocieri.
Ce înseamnă greva de exces de zel de la Metrorex
„Greva de exces de zel face parte din tipurile de greve propriu-zise. Grevele de exces de zel înseamnă că ești foarte atent la tot ce trebuie să faci și dacă se respectă legislația cu privire la muncă și la atribuțiile pe care le ai.
Dacă nu am două persoane cu care să fac lucrarea, cum spune la Instrucțiune, nu fac lucrarea. Nu am responsabilitățile cu trenul efectuate, nu ies cu trenul, chiar dacă mă roagă orice șef.
O să facem și o reclamație la ITM, pentru că, pe lângă faptul că suntem puțini și muncim mult, ni se mai spune să fim și mai puțini”, a declarat liderul USML, Marian Artimon, pentru Buletin de București.
Marian Artimon a vorbit despre un deficit de personal la nivel de companie, de peste 900 de angajați, ar pune o presiune enormă pe angajații Metrorex, în special pe cei de pe Magistrala 2. Acolo, funcționarea se face cu personal redus, iar mulți mecanici ar fi ieșit la pensie, fără a fi înlocuiți.
Liderul de sindicat a subliniat că dacă s-ar anula trei trenuri pe Magistrala 2, circulația ar fi complet dată peste cap.
Primul efect al grevei japoneze s-a văzut deja miercurea trecută, când circulaţia pe M2 s-a făcut cu trenuri mai puţine la orele de vârf.
CITEȘTE ȘI: Şoferul buldoexcavatorului lovit de tren nu avea permis de conducere