Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Sincopele din trecutul candidatului AUR la Sectorul 4. Două firme de avocatură au semnalat greşeli în CV-ul său

582
Sursă foto: Facebook / Matei Ștefănescu

Candidatul AUR la Primăria Sectorului 4, Matei Ștefănescu, și-a revizuit CV-ul în urma radiografiei candidaților realizată din surse publice şi publicată miercuri de Buletin de București. Acesta a avut mai multe greșeli în privința locurilor de muncă, semnalate de două firme la care a lucrat în urma mediatizării profilului său.

Matei Ștefănescu și-a depus candidatura în cursa pentru scaunul de primar al Sectorului 4 în aprilie. 

Buletin de București a documentat fiecare candidat în parte și le-a făcut o carte de vizită într-un articol serial: Cine sunt și ce avere au candidații la primăriile Capitalei | Lista pentru Sectorul 4. 

Ulterior publicării articolului, firma de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociații a transmis că Matei Ștefănescu a încetat colaborarea cu ei în iulie 2018. Reprezentanții au mai punctat că politicianul nu a fost asociat al firmei, ci doar colaborator. 

„Raporturile de colaborare între SCA Țuca Zbârcea & Asociații și dl. Matei Ștefănescu au încetat la data de 31 iulie 2018. Așadar, în prezent dl. Matei Ștefănescu nu face parte din echipa firmei noastre de avocatură și, în orice caz, nu a fost niciodată „Asociat” în cadrul SCA Țuca Zbârcea & Asociații, ci „Avocat colaborator”.

La câteva ore după sesizare, un al doilea fost angajator a ținut să semnaleze o greșeală asemănătoare. Firma de avocați Reff și Asociații, membră a rețelei Deloitte Legal, a transmis că politicianul AUR nu mai este angajat acolo din ianuarie 2020. 

„Informația este eronată. Matei Ștefănescu nu mai este angajat al Reff și Asociații din 01.01.2020”, au comunicat aceștia printr-un mail către redacție.

Contactat de Buletin de București, candidatul Ștefănescu susține că a uitat să actualizeze perioadele în care a lucrat la Țuca Zbârcea și Asociații, și a confirmat că, de fapt, colaborarea cu ei a încetat în 2018. La fel și în cazul perioadei în care a lucrat la Reff și Asociații, candidatul recunoaște că nu mai este angajat nici acolo din 2020. Inițial, pe pagina acestuia de Facebook figura că el activează, și în prezent, la ambele firme.

Prima casă de avocatură care a semnalat greșeala mai precizează că Matei Ștefănescu nu a fost niciodată asociat firmei și doar că a colaborat cu aceștia. Confruntat cu aceste declarații, candidatul a susținu că termenul „Associate” din limba engleză nu se traduce drept „Partener” sau „Avocat asociat”, cum este în română, ci termenul reprezintă doar primul nivel după cel al stagiaturii. 

La scurt timp după convorbirea telefonică cu Matei Ștefănescu, acesta a trimis un CV actualizat și a modificat perioadele de lucru cu firmele în caseta „Serviciu și studii” a profilului de Facebook, după cum se arată în captura de ecran trimisă direct de la candidat.

CITEŞTE ŞI:

Cine sunt și ce avere au candidații la primăriile Capitalei | Lista pentru Sectorul 1

Cine sunt și ce avere au candidații la primăriile Capitalei | Lista pentru Sectorul 2

Cine sunt și ce avere au candidații la primăriile Capitalei | Lista pentru Sectorul 3

Cine sunt și ce avere au candidații la primăriile Capitalei | Lista pentru Sectorul 4

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

Nicușor Dan despre rezultatul referendumului. Captură video
ArticoleFeaturedPrimărie

Nicușor Dan despre rezultatul referendumului: „După votul de azi, dacă nu vom reuși, nu avem nici o scuză”

Nicușor Dan despre rezultatul referendumului: Vreau să mulțumesc bucureștenilor care au venit...

Nereguli la referendumul din Capitală. Foto: INQUAM_Photos_Casian_Mitu
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Funky Citizens | Nereguli la referendumul din Capitală: au votat persoane care nu aveau voie

Mai multe persoane acreditate de Asociația Funky Citizens să observe votul de...

ArticoleMainPolitic

REPORTAJ | Cine îşi face buletin în ziua alegerilor şi „fură” pixurile de la Evidenţa Populaţiei

De ziua votului, Bucureștiul prinde altă viață: de la dezbateri politice la...

Cozi la mai multe secții de votare din București
ArticoleEvenimentȘtiri

Cozi la secții de votare din București. Se va trece de 50% prezență la vot

Prezența la vot, în Capitală, la alegerile prezidențiale, era de circa 37%...