Un utilizator de Facebook, nemulțumit că o Dacia Spring bloca ușa de acces de la ghena unui bloc într-o zi de sâmbătă, a făcut o sesizare pe un grup zonal “pentru abuz de parcare”. După patru minute, un echipaj al Poliției Locale a ajuns la fața locului și a noficat proprietarul să se prezinte la sediu pentru a fi amendat.
“Fac sesizare pentru abuz de parcare .Pe Iuliu Maniu nr 55”, este postarea publicată sâmbătă, la 16:43, de un utilizator care surprinde o Dacia Spring în fața unor uși din metal. Sesizarea de pe grupul de Facebook “Pentru Sectorul 6” a fost luată în serios de Poliția Locală.
După doar patru minute, la ora 16:47, contul oficial al Primăriei Sector 6 postează că “Poliţia Locală Sector 6 a fost astazi la fata locului, imediat dupa ce ati sesizat. Locul respectiv nu este de parcare. Acei stalpisori au fost montati de la Administrația Comercială Sector 6 tocmai pentru ca masinile sa nu blocheze accesul la ghena. Politistii i-au lasat in parbriz o comunicare, care-l obliga pe sofer sa se prezinte la sediul Politiei Locale pentru a-si da datele. Acesta va fi sanctionat, conform HCGMB 124”.
“Dacia Spring nu e masina..”, a comentat un utilizator.
„Mare sesizare ai facut maestre. Pun pariu ca te incurca rau nu puteai dormi noaptea ca blocheaza ghena cineva, care probabil nu o tine acolo cand vine gunoiul. Numai frustrați pe rețeaua asta”, a postat altcineva.
„daca se lasă lucrurile asa iese haos. Trebuie respectate regulile. Nu credeti ca sunteti prea tolerant față de cei care se cred mai presus de lege?”, a spus altcineva.
„sunt și alte modalități prin care poate fi notificat omul care a parcat greșit. Cred ca s-au sărit niște pași aici. Mie din poze îmi pare ca e loc suficient si ptr scos pubelele…poate sunt subiectiv”, a publicat al utilizator.
„E nenorocire ce a făcut omul asta…în tot sectorul asta unde toate locurile sunt vopsite cu marcaje adp, suntem oripilați ca oamenii ăștia mai au un pic și parchează pe garduri. Sa îl amendam și sa îl batem cu pietre. Sa ii confiscam și masina și permisul… Am ajuns niște câini însetați de sânge și de scandal. Va doresc cei care comentați aici sa ramaneti fara locurile voastre călduțe de la Adp și apoi sa vedem ce faceți. Nu sunt proprietarul mașinii și nici nu îl cunosc…”, a spus alt internaut.
Tot din comentarii reiese că proprietarul Autoturismului Dacia Spring, vizat de „sesizarea pentru abuz de parcare”, riscă o amendă de 1.000 de lei dacă nu se prezintă la sediul Poliției Locale Sector 6 și o altă amendă de 500 de lei în 24 de ore pentru contravenția de a parca pe un loc neautorizat.
lasă un comentariu