Capitala intră, pentru prima dată, pe harta competițiilor internaționale de gastronomie. În weekendul 9–10 mai, Bucureștiul este gazda uneia dintre semifinalele europene ale Campionatului Mondial de Paella 2026. Evenimentul se desfășoară pe Bulevardul Kiseleff, în cadrul Bucharest Street Food Festival, unde sunt așteptați zeci de mii de vizitatori.
În competiție intră 12 concurenți, selectați în urma înscrierilor, care vor încerca să convingă juriul și spectatorii că paella lor nu e risotto și că are acel „ceva”, de exemplu mult râvnitul socarrat, stratul crocant de orez de pe fundul tigăii, considerat semn de măiestrie.
Câștigătorul va primi un loc în marea finală de la Valencia, care va avea loc pe 20 septembrie 2026.
Semifinala Campionatului Mondial de Paella are loc în București

Juriul îi include pe chefii Alex Petricean și Cătălin Scărlătescu, alături de oficiali ai Ambasadei Spaniei și creatori de conținut din zona culinară.
Pe lângă concurs, publicul va avea parte de muzică flamenco live, interpretată de o formație din Málaga, dar și degustări. Vor fi pregătite mai multe variante de paella, inclusiv rețete valenciene, cu pui sau cerdo ibérico (porc negru iberic).
Ambasadorul Spaniei în România, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, a subliniat că evenimentul reflectă relațiile culturale strânse dintre cele două țări, în timp ce organizatorii speră ca acesta să fie doar începutul pentru ediții viitoare găzduite la București.
„Organizarea în România a unei semifinale a Campionatului Mondial de Paella reprezintă o expresie a apropierii culturale dintre România și Spania. Gastronomia, dincolo de dimensiunea culinară, contribuie în mod real la consolidarea relațiilor dintre națiuni.
Legăturile dintre cele două țări sunt deja puternice, inclusiv prin comunitatea numeroasă de români din Spania, iar astfel de inițiative evidențiază și mai mult afinitățile și respectul reciproc dintre cele două culturi”, a declarat ambasadorul.
Evenimentul este organizat de Alioli Group, o companie specializată în gastronomie spaniolă, și susținut de instituții din România și Spania. Potrivit organizatorilor, aducerea competiției la București are scopul de a promova orașul ca destinație gastronomică internațională.
CITEȘTE ȘI: Eveniment nou, cu Orchestra Simfonică București. „Gala de Operă Italiană”, la Ateneul Român, în luna mai