Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 7 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleSănătateȘtiri

Șeful Centrului de Arși de la Spitaliul Floreasca a fost demis. Medicii au ascuns că au o ciupercă periculoasă în secție

71
Șeful Centrului de Arși
Tiberiu Paul Neagu (medalion) a refuzat să își dea demisia. Foto: Inquam Photos / George Clin

Chirurgul plastician Tiberiu Paul Neagu, șeful Centrului de Arși de la Spitalul Floreasca, a fost demis luni de către managerul spitalului, a confirmat conducerea unității medicale.

„În contextul incidentului recent de la Centrul de Mari Arși ne exprimăm înainte de toate profunda compasiune față de suferința pacientei și a familiei sale. (…)

Pentru a preveni repetarea unor astfel de situații am decis următoarele măsuri, în completarea celor deja comunicate: reorganizare managerială – am luat decizia demiterii conducerii Centrului de Mari Arși, am luat decizia demiterii conducerii Laboratorului spitalului.

Începând de astăzi, coordonatorul Centrului de Mari Arși este dr. Adrian Frunză, iar laboratorul este condus de dr. Oana Iulia Talpoș”, a informat spitalul, într-un mesaj transmis pe Facebook.

Tiberiu Paul Neagu, căruia ministrul Alexandru Rogobete i-a cerut public demisia săptămâna trecută, a fost în concediu după izbucnirea scandalului legat de pacienta transferată în Belgia cu mai multe infecții spitalicești.

Șeful Centrului de Arși a refuzat să își dea demisia.

De asemenea, a fost demisă și șefa laboratorului de microbiologie al Spitalului „Floreasca”, Ileana Coldea.

63 de medici s-au ocupat de Lavinia. Degeaba

Potrivit sursei citate, foaia de observație medicală a pacientei a fost trimisă Colegiului Medicilor pentru o analiză amănunțită, iar cei 63 de medici implicați (inclusiv medicii implicați în consulturile interdisciplinare) în tratarea pacientei vor trimite note de informare care să clarifice aspectele medicale ale acestui caz.

De asemenea, afirmă sursa citată, personalul mediu și auxiliar din Compartimentul de Mari Arși vor trimite note de informare către Comisia de analiza a cazului organizată prin decizie managerială.

„Este în curs de implementare un sistem de feedback în timp real, prin care fiecare pacient poate semnala direct medicului șef de secție, managementului calității și conducerii spitalului orice nevoie sau neregulă. În parteneriat cu sindicatul unității vom organiza cursuri de comunicare cu pacientul pentru toți angajații. Prioritate vor avea secțiile cu grad crescut de dificultate, precum ATI, Arși, UPU”, au declarat reprezentanții instituției, citate de Agerpres.

De asemenea, susțin aceștia, au fost contractate servicii de proiectare pentru sistemul de ventilație și climatizare dedicat întregului Centru de Mari Arși.

Conform sursei citate, în această perioadă, personalul din Centrul pentru Arși a fost reinstruit în ceea ce privește igiena mâinilor, utilizarea echipamentului de protecție, măsuri în ceea ce privește izolarea bolnavilor și îngrijirea lor.

Totodată, s-au intensificat procedurile de curățenie și dezinfecție în toate spațiile.

Astfel, se arată în informare, există personal medical dedicat și se continuă acordarea de îngrijiri medicale pacienților internați.

„Un singur pacient care suferă din cauza unei scăpări reprezintă un semnal de alarmă. Aceste lucruri nu trebuie și nu vrem să se mai întâmple”, transmit reprezentanții spitalului.

CITEȘTE ȘI: Au fost suspendate internările la Centrul de Arși de la Spitalul Floreasca, din cauza unei ciuperci periculoase. Amenzi de 60.000 de lei

Medicii au încercat să ascundă că au o ciupercă periculoasă în secție

Șeful Centrului de Arși și colegii săi ar fi încercat să ascundă infecțiile asociate actului medical în cazul Laviniei, pacienta transferată în Belgia, scrie Digi24.ro.

Femeia în vârstă de 37 de ani a ieșit pozitivă la această ciupercă rară, la 18 zile de la internare.

Controlul făcut de Ministerul Sănătății a stabilit că infecțiile asociate actului medical nu au fost trecute în foaia de observație a pacientei, iar probele bacteriologice recoltate nu au fost scrise în foaia de observație de către medicul curant.

Lavinia a fost internată pe data de 1 iunie în Centrul de Arși de la Floreasca, cu arsuri pe 70% din suprafața corpului. A ieșit pozitivă la testul pentru Candida auris, o ciupercă periculoasă, după 18 zile de la internare.

În timpul internării, ea a primit tratamentele conform antibiogramelor pentru aceste infecții, dar nu a fost menționat niciun diagnostic de infecție asociată asistenței medicale în documentele oficiale și nici rezultatele de laborator nu au fost scrise în foaia de observație, arată Digi24.

Pe data de 7 iunie din nou este descoperită o bacterie în plagă. Se numește Pseudomonas aeruginosa. Este o bacterie agresivă și frecvent întâlnită în infecțiile nosocomiale spitalicești, mai ales în cazul pacienților arși. De asemenea, pe data de 10 iunie, alte trei bacterii rezistente sunt descoperite.

Sunt parte din flora intestinală. Pe 11 iunie sunt alte două bacterii, dar mai puțin agresive, iar pe data de 18 iunie este confirmată Candida auris, această ciupercă extrem de contagioasă și rezistentă.

CITEȘTE ȘI: Digi24 | Medicii de la Centrul de Arși Floreasca ar fi încercat să ascundă faptul că sunt infecțiile periculoase în spital

Neglijențele mortale la care ar fi închis ochii șeful Centrului de Arși

Sora unei paciente de la Centrul de Arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, mutată în Belgia în stare gravă inclusiv din cauza unor infecții instraspitalicești, a dezvăluit neglijențele grave pe care le-a observat în secția unde acum sunt oprite internările.

Ministerul Sănătății a dat mai multe amenzi pentru igiena precară, iar un control făcut la sfârșitul lunii iulie a descoperit în Centrul de Arși, zonă care ar trebuie să fie cât mai sterilă cu putință, o ciupercă extrem de periculoasă.

Pacienții cu arsuri grave sunt cei mai predispuși la infectarea cu bacterii și ciuperi intraspitalicești, pentru că principala barieră de protecție a corpului, pielea, este afectată și vulnerabilizată. Devine așa numita „carne vie”, cum se spune popular.

În aceste condiții, măsurile de igienă dintr-o secție de arși ar trebui să fie și mai stricte decât într-un salon obișnuit de spital.

Alina Alexandru, sora Laviniei Vlad, a dezvăluit, într-o postare pe Facebook scrisă sub forma unei scrisori adresată directorului Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, dr. Bogdan Zidaru, că angajații Centrului de Arși nu respectau nici măcar măsurile de igienă elementare, darmite pe cele mai specializate și stricte.

„Domnule Zidaru, pacienta Vlad Lavinia, a ajuns la spitalul Floreasca cu arsuri grave și extrem de grave, cu șanse minime de supraviețuire, conform raportului scris de medici. Cu arsuri pe 70% din suprafață corpului, multe dintre ele fiind de gradul 3, fiind internată într-o rezervă, așa cum impune protocolul în cazul marilor arși, în secția CRITIC.

Încă de la început, medical curant mi-a explicat care sunt riscurile ei, cât e de important să o protejam, cât de mare este impactul lipsei pielii, a barierei de protecție. Am căutat apoi să citesc protocolul ce se impune în cazul marilor arși, tocmai pentru a mă asigura că pot lua cele mai bune decizii pentru sora mea, eu fiind persoana desemnată să semneze acorduri pentru tratamentul ei.

Domnule manager, la atât s-a limitat ideea de protocol și protecție pentru sora mea, mare ars. La aceastaă discuție de informare.

În cele peste 7 săptămâni cât sora mea a fost pacientă în Spitalul Foreasca, am încercat să comunic de mai multe ori cu șeful secției de arși, atât direct, cât și prin comunicarea mesajelor prin medicii care o tratau pe Lavinia.

Aș vrea să vă relatez, cât se poate de scurt, care au fost solicitările pe care le-am înaintat dlui șef de secție, care sunt observațiile pe care ‘mi-am permis’ să i le comunic, dar și ce răspunsuri am primit”, a scria Alina Alexandru.

CITEȘTE ȘI: Neglijențele mortale de la Centrul de Arși Floreasca: asistentele ieșeau la fumat, apoi intrau la pacienții cu pielea arsă, nu se purta mască, ușile stăteau deschise

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Apartamentele noi din Capitală, cu 16% mai scumpe decât vara trecută. Foto: Pexels.com
ArticoleȘtiri

Apartamentele noi din Capitală, cu 16% mai scumpe decât vara trecută

Prețurile pentru apartamentele noi din Capitală au crescut cu 16% față de vara...

Meciul de fotbal FCSB – KF Drita prelungește traseul pentru două mijloace de transport în comun. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Meciul de fotbal FCSB – KF Drita prelungește traseul pentru două mijloace de transport în comun

Liniile 90 și 104 vor avea un program de circulație prelungit joi, 07.08.2025,...

„Festivalul Turcesc – Anatolian Food Fest” deviază trei linii STB, în perioada 8-11 august. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

„Festivalul Turcesc – Anatolian Food Fest” deviază trei linii STB, în perioada 8-11 august

Traseul pentru trei linii STB va fi deviat, în perioada 8-11 august,...