Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 19 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Ședință CL Sector 2: Sportivii de performanță vor fi premiați

212

Consilierii locali au votat un proiect de hotărâre prin care sportivii de performanță care învață la școlile din Sectorul 2 vor fi premiați în bani. Banii vor veni de la bugetul local al Primăriei Sectorului 2, iar premiile vor începe de la 5.000 lei, după cum se arată în proiect.

Proiectul a trecut cu 24 de voturi în ședința Consiliului Local, iar prevederile sale se aplică și pentru performanțele din anul curent. Consilierii au fost de acord cu proiectul, dar au adăugat că, pe viitor, ar fi bine dacă ar exista astfel de inițiative și pentru antrenori.

Cu toții au fost de acord că e nevoie să fie susținuți și antrenorii, iar primarul Radu Mihaiu a spus că e deschis la un proiect de acest gen.

Premiile vor fi acordate sportivilor care sunt înscriși la școlile din Sectorul 2 și obțin performanțe în cadrul competițiilor sportive internaționale europene, mondiale, olimpice, oficiale, potrivit proiectului de hotărâre. Se aplică atât juniorilor, cât și seniorilor care obțin, individual sau pe echipe, locurile I, II sau III. Sportivul va fi premiat anual o singură dată, indiferent de numărul de titluri obținute într-un an. Se va ține cont de titlul cel mai mare obținut.

Pentru competițiile sportive internaționale mondiale și olimpice, cu excepția celor europene, premiile vor fi acordate astfel:

Pentru sportivii juniori locul I va primi suma de 20.000 lei, locul II va primi suma de 10.000 lei, iar locul III suma de 5.000 lei

Sportivii seniori care obțin premii în cadrul acelorași competiții vor primi pentru locul I

 35.000 lei, locul II – va primi 15.000 lei, iar locul III – 10.000 lei.

În cadrul competițiilor europene sumele sunt mai mici. Așadar, pentru locul I juniorii vor primi 10.000 lei, pentru locul II – 5.000 lei, iar pentru locul III – 3.000 lei

Seniorii vor primi, pentru premiile câștigate la competiții europene, 20.000 lei cei de pe locul I, 10.000 lei pentru locul II și 5.000 lei pentru locul III.

Numele sportivilor de performanță care obțin performanțe deosebite în cadrul competițiilor europene și mondiale va fi comunicat de către unitatea de învățământ unde este înscris elevul. Școala trebuie să trimită o solicitare către Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, însoțită de dovada primirii premiului.

Premierea sportivului se va face de către Primarul Sectorului 2 sau de către o persoana delegată de acesta.

Proiectul urmărește să ofere un sprijin din partea autorităților publice locale marilor sportivi ai țării. Astfel, se răsplătește efortul lor în realizarea unor performanțe deosebite în cadrul competițiilor internaționale și europene și le oferă motivație pentru noi performanțe și noi recorduri, după cum arată raportul de specialitate.

Anul acesta, înotătorul David Popovici a obținut recorduri mondiale de juniori la probele 100 m și 200 m liber. El învață la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București, Sector 2.

Sursă foto cover: Facebook FRNPM

pe același subiect

Autobuzele liniei 223 vor opri și în noua stație „Splaiul Unirii 865”. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Autobuzele liniei 223 vor opri și în noua stație „Splaiul Unirii 865”

Autobuzele liniei 223 vor opri din 20 mai și în noua stație „Splaiul Unirii 865”....

METEO | Cod galben de vânt, în Capitală, până la ora 21:00. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseȘtiri

METEO | Cod galben de vânt în Capitală, luni, până la ora 21:00

Capitala este sub atenționare cod galben de vânt, până în această seară,...

Incendiu în Sectorul 3, a Capitalei. 10 autospeciale de stingere, la fața locului. FOTO: ISU
ArticoleȘtiri

VIDEO | Incendiu în Sectorul 3, la o clădire lipită de Hala Laminor. Pericol de propagare a focului

Un incendiu puternic a izbucnit, în această dimineață, în Sectorul 3. Focul...