Primăria Sectorului 6 a comunicat că bazinul Școlii 311, preluat după cinci ani de exploatare de către o firmă privată, arată jalnic: societatea nu a executat nicio lucrare de reparații sau de întreținere.
„Astfel că totul s-a uzat: de la interiorul bazinului până la acoperiș, care statea să cadă. Plin de rugină, se rupea, practic, fierul bucată cu bucată, inclusiv elementele de rezistență, de susținere.
Filtrele erau neschimbate, apa nu mai fusese înlocuită de trei ani, doar clorurată, de aici și coroziunea agresivă, gresia de pe fundul bazinului, spartă, marginile și trambulina ruginite pe dedesubt. Sistemul de ventilație, distrus!
Am aflat starea reală după ce am preluat incinta și am demarat lucrările. Am crezut că vor fi minime: de igienizare și dat cu ceva lavabil, însă, nu a fost deloc așa”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 6.
Bazinul Școlii 311, modificat fără aprobare
Instituția afirmă că firma care s-a ocupat de bazinul Școlii 311, Aqua Sport, nu a anunțat că sunt probleme.
„Conform contractului, erau obligați să asigure întreținerea spațiului și să ne anunțe despre apariția oricăror condiții care împiedică întrebuințarea spațiului.
De asemenea, au făcut modificări în interior fără acordul nostru și în lipsa avizului celor de la ISU și au amenajat sală de fitness, care nu era prevăzută în contract”, mai arată Primăria Sectorului 6.
Instituția a menționat reprațiile pe care le fac la bazinul Școlii 311:
- refacerea cu totul atât a bazinulului, cât și exteriorul clădirii;
- modernizarea de la acoperiș până la pereți, grinzi, sistem electric.
„Lucrările au început de trei săptămâni și sunt în plină desfășurare. Muncitorii au adâncit rigola de jur împrejurul bazinului, au chituit mozaicul din interior, au reparat și vopsit tavanul, au curățat și șlefuit grinzile de lemn de sus, a fost decopertat acoperișul, curățat, grunduit, au fost montate plăci de betonit, urmează două straturi de hidroizolație, au schimbat sistemul de filtrare a apei, va fi unul de electroliză.
„Urmează recondiționarea băilor și modernizarea sistemului de iluminat, dar și accesibilizarea intrărilor pentru persoanele cu dizabilități și schimbarea geamurilor.
Lucrările vor mai dura încă trei săptămâni. Le recepționăm, bazinul va fi predat către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, care va depune documentația pentru obținerea avizului de la Direcția de Sănătate Publică”, a precizat Primăria Sectorului 6.
Bazinul Școlii 311 va fi deschis în luna mai.