Agenții Poliției Locale Sector 6 au amendat un agent comercial pentru că a tăiat ilegal un copac. Amenda aplicată a fost de 10.000 de lei, maximum prevăzut de lege.
“La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii locali aflați în patrulare pe Str. Calea Giulești au constatat că în fața unui punct de lucru al unei societatăți comerciale a fost desfășurată o operațiune de defrișare a unui copac. Polițiștii locali au procedat la efectuarea de verificări, în urma cărora au stabilit că defrișarea respectivă s-a produs în mod ilegal de către reprezentanții societății, nedeținând aviz de specialitate emis de Primăria Municipiului București”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sector 6.
Amenda a fost în valoare de 10.000 de lei și a fost tăiată în baza unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului București privind aprobarea normelor de protecție a spațiilor verzi pe teritoriul Municipiului București.
“Potrivit hotărârii mai sus menționate, persoanele fizice și juridice au obligația să dețină aviz de specialitate emis de Primăria Municipiului București pentru defrișarea arborilor și arbuștilor. Nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. nr. 304/2009 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 100 lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, de la 1.000 la 10.000 lei”, se mai arată în comunicat.
Anunțul a fost făcut de primarul Ciprian Ciucu și vine pe fondul unui fenomen cu care se confruntă toate sectoarele Capitalei de ani de zile, despre care Buletin de București a scris aici.