Primăria Sectorului 6 a scumpit proiectul privind amenajarea parcului din Aleea Zvoriștea, iar investiția este estimată la peste 6,2 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre supus la vot în Consiliul Local, în ședința din 23 iulie.
Documentația a fost aprobată inițial în noiembrie 2024, însă între timp au intervenit modificări de costuri care impun actualizarea studiului de fezabilitate, a devizului general și a indicatorilor tehnico-economici, potrivit documentației proiectului.
Astfel, crește valoarea exproprierii terenului privat necesar pentru parc la 2.234.216 lei, de la 1.989.369 de lei cât era prevăzut în urmă cu doi ani, dar și a sumei necesare pentru taxa pe valoare adăugată. Documentul precizează că valoarea investiției este modificată și pentru că cota TVA a crescut de la 19% la 21%, ceea ce influențează costul total.
Proiectul privind amenajarea unui parc pe Aleea Zvoriștea, actualizat
Proiectul prevede regenerarea unui teren cu o suprafață de 4.982 de metri pătrați, aflat în apropierea Aleii Zvoriștea și a Aleii Dealul Măcinului. În prezent, o parte din teren aparține domeniului public al Sectorului 6, în timp ce o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați se află în proprietate privată.
Valoarea investiției este estimată la 6,2 milioane de lei, cu TVA, din care 3,2 milioane de lei vor fi alocați lucrărilor de construcții și montaj, potrivit devizului. Durata de execuţie a lucrărilor este de 8 luni.

Reprezentanții administrației locale propun exproprierea terenului privat, motivând că acesta este ocupat de construcții abandonate și se află „într-o stare avansată de degradare”. Terenul este accesibil din trei artere de circulație, și anume Aleea Dealul Măcinului, Aleea Dealul Macinului şi Aleea Zvoriştea.
Valoarea estimată de expropriere a fost actualizată la 2,23 milioane de lei, în comparație cu 1,99 milioane de lei, în 2024.

Potrivit raportului de specialitate, actualizarea documentației tehnico-economice este necesară pentru „corelarea acesteia cu situația juridică actuală a terenurilor necesare implementării investiției, pentru reflectarea valorii aferente procedurii de
expropriere a terenului identificat cu numărul cadastral 206537, precum și pentru actualizarea valorii investiției ca urmare a modificării cotei taxei pe valoarea adăugată, asigurând astfel implementarea obiectivului de investiții în condiții de legalitate, oportunitate și eficiență economică.”
Ce lucrări vor fi realizate
Investițiile care vor avea loc etapizat sunt următoarele:
- Eliberarea şi pregătirea terenului;
- Desfacera betoanelor degradate;
- Demolarea construcțiilor existente în stare avansată de degradare;
- Configurarea şi amenajarea aleilor pietonale;
- Amenajarea alei carosabile şi locuri de parcare;
- Instalarea unei parcări securizată pentru 50 de biciclete,
- Amenajarea unor locuri de joacă pentru copiї;
- Amenajarea unui loc de fitness şi/sau piațetă urbană;
- Amplasarea mobilierului urban pe toată suprafața aleilor;
- Instalarea de foişoarea de lucru – smart care să permită utilizatorilor să lucreze în aer liber;
- Configurarea unui sistem de iluminat ambiental şi funcțional;
- Amenajarea peisagistică a spațiului verde cu copaci, arbuşti, plante perene şi gazon rulou,
- Realizarea unui sistem de irigații (aspersoare +picurare) pentru o bună întreținere a spațiilor verzi noi create.

