Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 18 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Featured Sectorul 5, campion al achizițiilor directe în Capitală, în 2022. 25,7 milioane de lei, cheltuite fără licitații
FeaturedȘtiri

Sectorul 5, campion al achizițiilor directe în Capitală, în 2022. 25,7 milioane de lei, cheltuite fără licitații

180

Pe 30 decembrie, Primăria Sector 5 a achiziționat direct, cu 267.000 de lei, întocmirea Strategiei de dezvoltare locală, de la firma Urban Scope. A fost doar ultima dintr-o serie lungă de cumpărături făcute în SEAP, fără licitație, care au scos din bugetul sectorului 25.7 milioane de lei, în 2022. Apetitul pentru achiziții directe a fost, însă, ceva mai mic decât în 2021, când, sub conducerea lui Piedone, Primăria Sector 5 a fost campioana țării, cu 45 de milioane de lei atribuite fără organizarea unui concurs de oferte.

Și instituțiile din subordinea Primăriei Sector 5 au fost deschise la colaborările directe. 26.7 milioane este bugetul total al achizițiilor făcute din catalogul SEAP de cele 8 entități subordonate.

Cea mai scumpă afacere

În total, în 2022, Primăria Sector 5 a intrat pe SEAP pentru a achiziționa bunuri și servicii de 570 de ori. Cea mai scumpă afacere încheiată fără licitație a fost pe 28 noiembrie, de 679 de mii de lei, cu RC Energo Install SRL, pentru Instalare de echipamente electrice pentru iluminarea exterioară festivă.

Dar nu a fost de ajuns. Pe 16 decembrie, Primăria Sector 5 a mai cumpărat, de la aceeași firmă, un supliment de servicii de iluminat cu încă 200.000 de lei.

Mai exact, decorațiunile luminoase de Crăciun, instalate în diverse zone din sector, au costat 879 de mii de lei, de 6 ori mai mult ca în 2020 sau 2021, când iluminatul festiv a fost achiziționat tot de la firma RC Emergo Install SRL.

La ce firme au ajuns cei mai mulți bani

RC Energo Install a primit doar cel mai valoros contract în 2022, de la Primăria Sector 5. Cei mai mulți bani au ajuns, însă, la altă firmă. Simco International SRL a primit 1,33 milioane de lei pentru 7 contracte de lucrări electrice.

Alte 3 firme au primit, în total, peste 1 milion de lei, de la PS 5, pentru diverse contracte încheiate anul trecut.

   Valoare  contracteNumar contracte
Simco International Impex S.R.L.1,336,7017
VODAFONE ROMANIA1,157,3019
SC Energetika Project Ag SRL1,094,1173
NEXTEL BUSINESS SOLUTIONS1,021,77018
RC ENERGO INSTALL879,6422
GECA IMPEX P.M.739,0006
S.C. MT LINE DISTRIBUTION S.R.L.694,65822
ESTCON SRL591,3002
URBAN SCOPE587,0003
sursa SEAP

Interesant este că în topul firmelor care au primit contracte de peste 500.000 de lei se regăsesc firme cu care Primăria Sector 5 are o lungă relație de colaborare.

Pe ce s-au dus banii

Cele mai costisitoare achiziții au fost cele de lucrări electrice, peste 3,1 milioane de lei. Urmează Studiile de fezabilitate, consultanță și analize, pentru care s-au platit 1,1 milioane de lei, în 6 contracte. Lucrările de reparații care în trecut înghițeau cei mai mulți bani au primit în 2022, doar, aproape 675.000 de lei. În 2021, pentru Lucrări de reparații generale și de renovare s-au cheltuit 21 de milioane de lei.

   Valoare  contracteNumar contracte
Instalare de echipament de iluminare exterioara1,623,7594
Lucrari de instalatii electrice1,572,4369
Studii de fezabilitate. servicii de consultanta. analize1,122,2696
Lucrari de reparatii generale si de renovare674,3602
Servicii de consultanta privind gestionarea proiectelor585,0004
Servicii de dezinfectie si de dezinsectie543,9836
Servicii de conceptie tehnica526,0002
Consultanta in afaceri si in management si servicii conexe520,0002
sursa SEAP

Nici subordonatele nu s-au înghesuit la licitații

Alte 26,6 milioane de lei s-au dus din banii contribuabililor din sectorul 5, pe achiziții directe făcute de instituțiile subordonate Primăriei Sector 5. Cei mai mulți bani au fost cheltuiți de SC Amenajare Edilitară S5 și DGSAPC S5, cam 10 milioane de lei fiecare.

Societatea Total achiziții directe
SC AMENAJARE EDILITARA S5 S.R.L10,440,873
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 59,983,654
SALUBRIZARE SECTOR 5 S.A.2,527,289
Centrul Cultural si de Tineret  ‘ Stefan Iordache’2,052,812
DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 5572,508
CENTRUL MEDICO-SOCIAL ‘SFANTUL ANDREI ‘387,833
ADMINISTRATIA PIETELOR SECTOR 5325,039
ECONOMAT SECTOR 5 S.R.L.302,387
sursa SEAP

Și la instituțiile subordonate “se poartă” contractele multiple cu o singură firmă.

Cei mai mulți bani, aproximativ 2 milioane de lei, au ajuns la firma Constructmob Servicii Management SRL, din 6 contracte pentru servicii și lucrări încheiate cu SC Amenajare Edilitară S5. Firma nu mai are alte contracte publice, în ultimii 4 ani, în afara celor cu societatea din sectorul 5. Unicul asociat al firmei este fostul deputat PP-DD, Ștefan Burlacu, actual președinte al PMP Giurgiu.

Și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S5 a încheiat 7 contracte, în valoare de 1,8 milioane de lei cu o singură firmă – Actual Dominic Construct SRL. Societatea nu mai are alte colaborări cu instituții publice.

Centrul Cultural Ștefan Iordache a plătit 183.000 de lei firmei Best Press Advertising, pentru servicii de publicitate. Aceeași firmă a primit, anul trecut, 124 de mii de lei „servicii de campanii de publicitate, ce constau în crearea a 4 reportaje lunare, cu fotografii, despre obiectivele culturale realizate de C.C.T.S.I., cât și despre obiectivele de patrimoniu cultural existente pe raza sectorului 5”. Printre patronii Best Press Advertising se află Cătălin Antohe, editorul șef al Cetateanul.net, și Sorin Petre Ghica, jurnalist la Adevărul.

Și tot pentru publicitate, Centrul Cultural a plătit unei alte firme, Universal Impex Company Est, 143.000 de lei în 2022. În 2021 aceeași firmă primise 110.000 de lei pentru organizarea de campanii de publicitate. Universal Impex Company Est este deținută de jurnaliștii Dragoș Vâlcu, Sorin Enache și Răzvan Ionescu.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Politiștii Capitalei fac pecheziiții la Constanța, după un „jaf ratat” din Sectorul 3

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului desfășoară percheziții la Constanța într-un...

ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | „Conducte de provizorat”, pe Bulevardul Mihai Bravu

Încă un șantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare a fost deschis, anunță...

ArticoleȘtiri

Ziua mondială a circului, sărbătorită pe Aeroportul Otopeni

De ziua mondială a circului, vineri, 19 aprilie, va avea loc un...

ArticoleȘtiri

METEO | Vreme mohorâtă și precipitații în weekend, în Capitală

Sfârșitul de săptămână aduce în Capitală, în continuare, precipitații slabe și temperaturi...