Administrația Domeniului Public Sector 2 (ADP S2) continuă afacerile începute de fostul primar Toader Mugur Mihai. Anul trecut, trei firme au primit 5.6 milioane de EURO pentru echipamente pentru locuri de joacă. Plățile s-au făcut în baza unui acord cadru valabil patru ani.
La început de iunie 2020, Administrația Domeniului Public Sector 2, pe atunci în subordinea edilului Toader, încheie un acord cadru cu trei firme pentru echipamente de joacă pentru parcuri. Afacerea echipamentelor era deja pe șine de câteva luni. În timpul stării de urgență, aceleași firme care urmau să câștige licitația au primit, prin achiziție directă, un milion de EURO.
Acordul cadru semnat la final de mandat are o valoare maximă de 28 de milioane de euro, însă instituția nu e obligată să cumpere echipamente de toți banii. Mai exact, timp de patru ani, până în vara anului 2024, de fiecare dată când ADP S2 consideră că e nevoie de echipamente noi ea trebuie să le achiziționeze de la cele trei firme care au câștigat licitația. Dacă e de părere că locurile de joacă nu au nevoie de alte leagăne sau balansoare, atunci ADP poate să nu facă nicio comandă.
În anul 2021, ADP S2, de data asta în subordinea noului primar Radu Mihaiu, a cheltuit 5.6 milioane de EURO pe echipamente de joacă.
Cele mai scumpe tipuri de echipamente sunt ansamblurile: prețul unui ansamblu costă între 43 de mii de lei și 260 de mii de lei. La polul opus sunt echipamentele pe arc, cu valori între patru mii și șase mii de lei.
Comparativ, în 2020, Primăria Oradea a cumpărat un balansoar cu două locuri la prețul de 1.329 RON și un leagăn cu 2.390 RON. Totodată, cu un an în urmă, Primăria Constanța a achiziționat ansambluri pentru locurile de joacă la prețuri între 14 mii de lei și 25 de mii de lei. Nu am putut verifica dacă modelele cumpărate de ADP sunt asemănătoare sau diferă.
Primarul Radu Mihaiu susține că în ultimul an au fost modernizate mai multe parcuri din sectorul 2, precum Parcul Morarilor sau Grădina Icoanei. Mai mult, el ne-a transmis că nu are niciun motiv legal să rezilieze contractul încheiat de fosta administrație și că va continua să cumpere echipamente pentru locurile de joacă de la aceste firme pentru a renova parcurile.
„Dacă vrem să reparăm locurile de joacă trebuie să facem achiziții, iar achizițiile acestea, dacă există un acord cadru, trebuie să le facem în acordul cadru că altfel ar trebui să le denunțăm. Dacă nu avem motive legale să le denunțăm atunci avem două opțiuni: ori să nu onorăm aceste contracte cadru sau așteptăm să expire și să nu cumpărăm nimic până atunci. Ori, dacă vrem să facem ceva, trebuie să cumpărăm în baza acordurilor cadru. Asta e situația legală. Vom avea grijă, la următorul acord cadru, să participe toată lumea și să fie un contract care să fie foarte transparent atribuit.”
Firmele din spatele afacerii cu echipamente
Trei firme au împărțit anul trecut cele 5.6 milioane de EURO din bugetul sectorului 2: Maksan Techno Grup, Belmar Prod și Megastol Energy. Toate au o relație veche de câțiva ani cu Administrația Domeniului Public Sector 2, timp în care s-au bucurat de achiziții directe făcute la limita legală și de contracte sparte în mai multe pentru a evita organizarea unei licitații.
Maksan Techno Grup este administrată de cetățeanul turc Yavuz Onur. În iulie 2020, firma, împreună cu o societate turcească care are sediul în Moscova, a câștigat o licitație pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi de aproximativ 185 milioane de EURO din partea Primăriei Sectorului 5. Asta se întâmpla la doar câteva luni înainte de terminarea mandatului primarului Daniel Florea.
Belmar Prod a apărut pe piață în 2008 și are sediul în satul Dumbrava Roșie. Biță Iosif, fondatorul Belmar Prod, a fost consilier local în comuna Bârgăuani și deține, conform unei declarații de avere din 2016, funcția de președinte al organizației ALDE Bârgăuani. Acum, firma este condusă de alți doi membri din familia Biță.
Cealaltă firmă, Megastol Energy, a fost înființată în 2016 sub numele de Alewijnse, însă a stat cu această denumire doar o lună. În 2020 a avut un singur angajat. Din 2017 până acum a semnat mai multe contracte directe cu instituții publice, printre care cu Primăria Mogoșoaia, Orașul Titu și Compania Națională Aeroporturi București SA. Încă de la prima interacțiune, pe 10.10.2019, ADPS2 i-a atribuit 23 de contracte în valoare de aproape 650.000 lei.
Niciuna dintre cele trei firme nu au răspuns întrebărilor Buletin de București.
Erată: Dintr-o regretabilă eroare, în articolul inițial am scris că acordul cadru a fost încheiat de administrația condusă de Neculai Onțanu. Contractul a fost, de fapt, semnat în timpul conducerii fostulului primar al sectorului 2, Toader Mugur Mihai.
Sursă cover foto: Facebook Administrația Domeniului Public Sector 2