Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 27 March 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Sectorul 1 VS. Romprest. Anatomia unui război cu gunoaie de 1,8 miliarde de lei
PrimărieȘtiri

Sectorul 1 VS. Romprest. Anatomia unui război cu gunoaie de 1,8 miliarde de lei

67

1,858 de miliarde de lei a încasat, în total, între 2006 și 2019, Romprest de la Primăria Sector 1 în baza contractului de salubrizare. Este echivalentul a 530 de lei pe an pentru fiecare bucureștean din Sectorul 1, adică 1060 de lei pentru o familie de două persoane, 1590 de lei pentru una de trei, și calculul poate continua. Relația contractuală dintre Primăria Sector 1 și Romprest care ar trebui să mai dureze încă 9 ani a ajuns acum într-un punct în care reconcilierea pare imposibilă. În ultimele 6 luni, s-au dat lupte grele între cele două părți, cu gunoiul în stradă. Miza războiului este robinetul prin care au curs sutele de milioane de lei, anual, de la Primărie către Romprest, robinet care s-a închis odată cu schimbarea edilului și a majorității în Consiliul Local.

2008 – Chiliman semnează un contract pe un sfert de veac

În iunie 2008, firma Romprest Service SA câștigă licitația pentru delegarea serviciului de salubritate la Sectorul 1, iar părțile semnează un contract valabil 25 de ani.

În act este însă stipulat că, după 15 ani de derulare a contractului, se va organiza un audit al calității serviciilor prestate și, în funcție de nota primită, Primăria Sector 1 poate decide fie continuarea, fie rezilierea contractului.

sursa: primariasector1.ro

Imediat după semnarea contractului cu Romprest, vine și vestea bună pentru bucureștenii din sectorul 1, serviciul de salubritate va fi gratuit, plătit de la bugetul de sector.

Ce servicii se angaja Romprest să execute?

  • Măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;
  • Curățarea și transportul zăpezii pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;
  • Colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea acestora unităților de ecarisaj;
  • Colectarea, transportul, depozitarea și valorificarea deșeurilor voluminoase provenite de la populație, instituții publice și agenți economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deșeuri de echipamente electrice și electronice etc);
  • Colectarea, transportul, depozitarea deșeurilor rezultate din activități de construcții și demolări, pe baza unor contracte individuale de prestări servicii încheiate cu beneficiarii acestor activități.

Plata serviciilor, conform contractului, se face lunar, în funcție de activitățile efectiv realizate, la tarife stipulate într-o anexă care nu este însă publică, pe pagina de internet a primăriei.

Este important de subliniat ce se stipulează în contract la punctul 7.1, la DREPTURI.

Operatorul are dreptul să reducă frecvența și cantitatea serviciilor prestatem, fără plata vreunei penalizări, cu un preaviz de 5 (cinci) zile lucrătoare, dacă sumele datorate nu au fost achitate de autoritatea contractantă, în termen de 45 de zile de la primirea facturii. Această clauză nu afectează în niciun fel obligațiile cu privire la colectarea deșeurilor municipale de la utilizatorii casnici și agenții economici.

sursa: primariasector1.ro

2012, prima majorare a tarifelor, începutul problemelor

În mai 2012, Romprest trimite Primăriei Sector 1 o solicitare de ajustare a prețurilor cu indicele prețurilor de consum, și obține o majorare a tarifelor, printr-o HCL, de 0.515. Ajustarea tarifului este stipulată în contract, la punctul 7.1, alin. e.

Doar că, în Hotărârea de Consiliu Local, se menționează că indexarea se face cu indicele prețurilor de consum pe ramura de apă, canal, salubritate, care este diferit de cel al prețurilor de consum total, care este stabilit de Institutul de Statistică si avea, în 2012, valoarea de 0,225, adică de două ori mai mic.

sursa: primariasector1.ro

Și tot în 2012, după o decizie a Consiliului Concurenței, pusă în practică printr-o HCL, durata contractului e micșorată cu 3 ani.

2016 – Curtea de Conturi cere recalcularea tarifelor

Un control al Curții de Conturi, realizat în 2016 la Primăria Sector 1, sesizează diferența între modalitatea stipulată în contract pentru ajustarea tarifelor și ce se stabilise prin HCL. Inspectorii Curții de Conturi cer recuperarea imediată a sumei de 117,905 milioane de lei, din care 94 de milioane reprezintă plăți nelegale din diferența de index de ajustare, iar aproape 24 de milioane de lei, dobânzi și penalități de întârziere.

Raportul Curții de Conturi a ajuns la Primăria Sector 1 la sfârșitul lunii octombrie 2016, iar în decembrie, consilierii locali adunați într-o ședință de îndată, modifică indicele de ajustare a tarifelor din 0,515 în 0,225.

HCL S1 232/2016

Pentru recuperarea sumelor încasate ilegal de Romprest, Primăria Sector 1 dechide trei dosare în instanță. Niciunul dintre ele nu a fost finalizat până în acest moment.

sursa portal.just.ro

2019 – o nouă majorare a tarifelor, cea mai consistentă

Pe 1 aprilie 2019, consilierii locali din Sectorul 1, în frunte cu primarul Daniel Tudorache, votează o nouă creștere a tarifelor plătite pentru serviciile Romprest. Nu e vorba de o nouă ajustare cu indicele prețurilor de consum, ci de o majorare efectivă a prețului pentru fiecare dintre serviciile prestate de Romprest.

sursa https://www.primariasector1.ro/download/hotarari-consiliu-2019/113.2019.pdf

Proiectul de Hotărâre privind majorarea de tarife a fost pe ordinea de zi suplimentară a ședinței din 1 aprilie 2019. Consilierii locali USR, Oliver Păiuși și Clotilde Armand, s-au opus dezbaterii sale, motivând că dosarul care avea aproape 2000 de pagini a fost pus la dispoziția lor abia la începutul ședinței și că nu au avut timp să-l consulte.

sursa Primăria Sector 1

Opoziția lor n-a avut însă nicio șansă în fața votului compact al consilierilor PSD. Hotărârea de CLS1 a trecut cu 15 voturi pentru.

O parte din tarife au fost menționate greșit în HCL și au fost corectate într-o ședință următoare.

sursa Primăria Sector 1

2020 – Prima criză a gunoiului

Conform proiectului de buget, cheltuielile cu serviciul de salubritate ar fi trebuit să fie de 90 de milioane de lei în 2020, la Sectorul 1.

Doar că, până în luna septembrie, alocarea bugetară ajunge la 227 milioane. Explicația celor de Romprest pentru creștere explozivă a facturilor a fost pandemia – străzile au fost spălate de mai multe ori, inclusiv cu substanțe dezinfectante.

Pe 2 noiembrie 2020, la cinci săptămâni de la alegeri, noul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, intră în viitorul său birou din clădirea primăriei și filmează toată acțiunea pentru ca, spune ea, opozanții săi politici să nu o poată acuza că a ascuns documente. Prima sa declarație a vizat tocmai compania de salubritate – anunța că relația viitoare nu va fi una simplă.

„Să nu spună că sunt niște documente, nu știu, contractul cu Romprest care a dispărut din cauza mea.”, a declarat Clotilde Armand, la intrarea în birou.

Trei săptămâni mai tărziu, se declanșează războiul. Romprest anunță că, de pe 27 noiembrie, va suspenda activitatea de colectare a gunoiului în sectorul 1.

“În ultimele 4 luni, începând cu luna iulie 2020, asiguram exclusiv din surse proprii sau atrase, cu angajarea de cheltuieli suplimentare, acest serviciu public în folosul cetăţenilor. Practic, finanţăm integral Serviciul de salubrizare al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.
Astfel, în baza prevederilor contractului de delegare, conducerea Companiei a luat decizia de a limita temporar şi gradual activităţile din cadrul serviciului de salubrizare, începând cu data de 27.11.2020, decizie notificata în termenul contractual Autorităţilor locale şi centrale.
Vom încerca să limităm impactul pe care reducerea graduala a activităţilor serviciului îl va avea asupra cetăţenilor din acest sector şi asupra oraşului in general. Astfel, aceasta limitare temporara de activitate NU va afecta colectarea deşeurilor menajere de la populaţie şi de la agenţii economici
”, se arata în comunicatul companiei.

În câteva zile, în plină pandemie, străzile sectorului 1 s-au umplut de gunoaie.

Cu toată presiunea publică și mediatică, edilul Clotilde Armand refuză să plătească facturile restante ale companiei. Explicația?

O mare companie abonată la bani publici în Sectorul 1 a încercat să ne factureze recent servicii la suprapreț. Așa… niște zeci de milioane în plus. Prin complicitatea unor funcționari publici din primărie.

Nu mai curg banii publici cum vor anumite grupuri de interese, se respectă legea, se verifică contractele publice, se fac plângeri la Parchet pentru abuz în serviciu etc. Am convocat astăzi o celulă de criză pentru problema deșeurilor și mâine avem ședință de îndată a Consiliului Local pentru această situație. Nu vom lăsa străzile pline cu gunoi, nu vom tolera nici un fel de șantaj, nu vom ceda în fața campaniei mizerabile făcută de Mafia gunoaielor”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Clotilde Armand.

Criza ia sfârșit abia pe 17 decembrie, când Romprest anunță, printr-un comunicat, că va relua colectarea deșeurilor pentru că a primit o tranșă din sumele restante.

Având în vedere la că la data de 17.12.2020 a fost înregistrată o plată parţială pentru facturile restante depăşite de scadenţă, reprezentând doar 7% din totalul debitului restant depăşit de scadenţă pe care autoritatea îl înregistrează faţă de operatorul delegat, având în vedere degradarea accentuată a stării de curăţenie în Sectorul 1, cauzată de acumularea de depozite de deşeuri necontrolate, depuse abuziv pe domeniul public, în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă Romprest înţelege să pună sănătatea publică şi interesul legitim al cetăţenilor deasupra acestui conflict în care am fost implicaţi fără culpă şi împotriva voinţei noastre”, se menționează în comunicatul Romprest.

Conform declarațiilor primarului Clotilde Armand, în decembrie 2020, facturile restante ale primăriei către Romprest erau de 94 milioane de lei, iar primăria avea de recuperat de la Romprest 117 milioane de lei, conform deciziei Curții de Conturi.

2021, a doua criză a gunoaielor

Situația din noiembrie 2020 se va repeta aproape la indigo pe 1 iunie 2021. Romprest anunță că suspendă colectarea gunoiului menajer pentru că nu mai are acces în stațiile de sortare, din cauza datoriilor mari pe care le are către cele 3 firme cu care are contract.

Primărul Armand cere intrare în stare de alertă sanitară și refuză să cedeze la ceea ce spune ea, e un șantaj de tip mafiot al operatorului de salubritate. Mai mult, a făcut plângere penală acționarilor Romprest.

Din nou gunoaiele umplu străzile sectorului 1, dar situația e încă departe de criza din noiembrie. Pe 5 iunie, Romprest anunță că a găsit înțelegere la operatorii stațiilor de sortare, și că reîncepe colectarea gunoiului de pe străzi. Dar doar până pe 7 iunie, la ora 20.00.

1,878 miliarde de lei, în 14 ani

Am scos din bugetele primăriei, sumele alocate serviciului de salubritate în fiecare an de contract. Pentru 2006 și 2007 datele nu sunt publice, așa că am folosit aceeași suma ca în anul 2008, pentru care informațiile sunt pe pagina de internet a Primăriei. 2020 nu face parte din acest calcul pentru că, deși avem fila finală de buget, 211 milioane, nu știm și cât anume s-a achitat către Romprest. În ultimul comunicat, compania susține că datoria actuală a primăriei Sector 1 este de peste 116 milioane de lei.

200660,000,000 lei
200760,000,000 lei
200860,000,000 lei
2009104,000,000 lei
2010120,000,000 lei
2011155,000,000 lei
2012144,000,000 lei
2013152,000,000 lei
2014153,000,000 lei
2015153,000,000 lei
2016165,000,000 lei
2017167,000,000 lei
2018167,000,000 lei
2019198,000,000 lei
1,858,000,000 lei

Conform datelor Institului Național de Statistică, în sectorul 1 trăiesc puțin peste 250.000 de persoane. Asta înseamnă că, pentru fiecare bucureștean din sector, primăria a plătit 530 de lei, în fiecare an, doar pentru serviciul de salubritate.

Și mai este un calcul relevant. Bugetul primăriei sector 1, în 2020, a fost de 1,891 miliarde de lei, iar alocarea pentru salubritate de 211 milioane, ceea ce înseamnă 11% din total.

foto cover www.romprest.eu

pe același subiect

ArticoleEducațieMediuȘtiri

“Săptămâna Verde” în Parcul Natural Văcărești

O nouă ediție a programului “Săptămâna Verde” a început în Parcul Natural...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Hrănirea porumbeilor pe domeniul public ar putea fi interzisă. Proiectul este în dezbatere publică

Primăria Sectorului 2 cere opinia cetățenilor cu privire la interzicerea hrănirii porumbeilor,...