Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Educație, Știri

Sector 6 | Vacanţa vine cu activităţi pentru copii: ateliere de sport și creație în programul „În Vacanță la SocialXchange!”

Sector 6 |  Vacanţa vine cu activităţi pentru copii: ateliere de sport și creație în programul „În Vacanță la SocialXchange!”
FOTO: DGASPC Sector 6

Primăria Sectorului 6 organizează activități pentru copii între 5 și 12 ani, în perioada vacanței. Timp de o lună, din 1 iulie până în 1 august, se organizează gratuit ateliere, în cadrul programului „În Vacanță la SocialXchange!”

Activitățile sunt organizate împreună cu Direcția Generală de Asistenţă Socială și Protecția Copilului. Copiii sunt așteptați între orele 9:00 la 12:00, la ateliere de pictură, hand-made și reciclare. De asemenea, vor participa la sesiuni de mini-baschet, mini-fotbal, badminton și ping-pong. Prin astfel de activități, copiii vor învăța să lucreze împreună, să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să își înțeleagă rolurile în cadrul unei echipe.

Înscrieri se fac la sediul Magazinului SocialXChange din Calea Crângași nr. 3 sau la numărul de telefon: 0725.600.885.

Și copiii cu dizabilități pot participa, la activități, în perioada 1 iulie – 30 august, la internatul de tip social pentru copiii cu dizabilități „Domnița Bălașa”. Programul este destinat copiilor cu deficiențe de auz, diagnostic asociat și dizabilități intelectuale.

Structura programului:

  • Ateliere pentru dezvoltarea abilităților manuale și stimularea creativității;
  • Ateliere de desen și pictură;
  • Activități pentru dezvoltarea abilităților emoționale;
  • Plimbări în natură;
  • Activități sportive și dans;
  • Activități de relaxare;
  • Oferirea mesei de prânz și a unei gustări.

Programul este destinat copiilor cu deficiențe de auz, diagnostic asociat și dizabilități intelectuale.

CITEȘTE ȘI:

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.