Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 18 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Un nou loc de joacă în cartierul Brâncuși. Va avea și spații pentru animalele de companie

13
Nou loc de joacă cartierul Brâncuși
Un nou loc de joacă în cartierul Brâncuși. Foto: ADPDU Sector 6

Un loc de joacă se va construi în cartierul Brâncuși, din Sectorul 6, destinat atât copiilor, cât și animalelor de companie. Acesta va fi amplasat pe Valea Doftanei, iar lucrările au început deja, a anunțat Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6.

Proiectul are în vedere amenajarea unei zone de 2.304 metri pătrați. Spațiul destinat locului de joacă va avea 649,5 metri pătrați și va fi dotat, printre altele, cu iluminat public și echipamente moderne.

Ce dotări va mai avea noul loc de joacă din Brâncuși

Pe lângă iluminatul public, locul de joacă va fi dotat instalații de joacă și suprafață de tartan pentru reducerea riscului de accidentare. În zonă vor fi amplasate coșuri de gunoi și cișmele, precum și 26 de bănci din lemn și metal.

Proiectul vizează și realizarea de alei pietonale, montarea de suporturi pentru biciclete și amenajarea unor spații verzi.

De asemenea, în zonă va fi amenajat și un spațiu separat pentru câini, cu o suprafață de aproximativ 340 de metri pătrați, împrejmuit și dotat cu echipamente de joacă și cu puncte pentru igienă.

Administrația locală a precizat că lucrările pentru noul loc de joacă vor fi gata în curând, fără a indica un termen exact.

Foto: ADPDU Sector 6

Locul de joacă din Grozăvești, aproape finalizat

ADPDU Sector 6 a anunțat că lucrările pentru locul de joacă aflat pe Splaiul Independenței nr. 202 sunt aproape finalizate. Acesta ar urma să fie dat în folosință la finalul lunii martie.

Spațiul are o suprafață de 3.082 metri pătrați și a fost gândit ca o zonă de recreere în natură, dar și un loc cu activități pentru cei mici. În noul loc de vor planta arbori, arbuști și plante decorative, specii adaptate mediului urban.

Vor fi două locuri de joacă distincte, pentru diferite vârste, și anume o zonă pentru copii cu vârste între 2 și 6 ani și alta destinată copiilor care au între 6 și 12 ani.

CITEȘTE ȘI Atelier pentru tinerii cu cerințe educaționale speciale, la Muzeul Național „Grigore Antipa”

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Garda de Mediu dă vina pe sarea și nisipul folosite acum o lună pentru poluarea din Capitală
ArticoleMainMediu

Garda de Mediu dă vina pe sarea și nisipul folosite acum o lună pentru poluarea din Capitală

În urma unor verificări ce au fost efectuate de Garda de Mediu,...

Două blocuri de 14 etaje Barbu Văcărescu
ArticoleDiverseMain

Două blocuri de 14 etaje, cu peste 200 de apartamente, se vor construi pe Barbu Văcărescu

Compania One United Properties are în plan construirea unui proiect rezidențial cu...