Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Scenă nouă în Parcul Crângași. 9 hectare amenajate cu un teren de sport și spații de socializare

415
Scenă nouă în Parcul Crângași
Scenă nouă în Parcul Crângași

Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat proiectul pentru o scenă nouă în Parcul Crângași. Revitalizarea zonei mai include amenajarea unui teren de sport și a unui spațiu de socializare și evenimente.

„În ultima ședință de Consiliu Local, a fost aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru noua scenă pe care o vom amenaja pe locul celei vechi, dezafectate.

De altfel, în zona de parc dinspre Șos. Virtuții 73, vom amenaja nu doar o simplă scenă, ci un mare spațiu de petrecere a timpului liber, cu facilități pentru sport, distracție, relaxare.

Pe o suprafață de 90.861 de metri pătrați, vom avea:

  • Scenă de 161 mp, cu un design modern, dar prietenos cu mediul în același timp;
  • Teren de sport modular, de 25×15 metri;
  • Spațiu de socializare cu gradene, jardiniere, băncuțe;
  • Alei și spații verzi, cu mobilier urban de calitate: rastele de biciclete, cișmele, coșuri de gunoi, stâlpi de iluminat.

Spațiul verde va ocupa 85% din întreaga suprafață amenajată (77.231 mp), iar aleile, pavajele și terenul de sport ocupă 15%”, a anunțat Primăria Sectorului 6.

CITEȘTE ȘI: Ce efecte au cele 6 droguri care l-au ucis pe tânărul de 20 de ani, în casa dealerului Maru

Ce prevede proiectul pentru o scenă nouă în Parcul Crângași

Scena, terenul de sport, un pavilion și gradenele vor fi amenajate în partea central-vestică a parcului. Scena şi pavilionul sunt amplasate centrat pe axul principal de compoziţie al parcului, iar gradenele şi zonele de stat se găsesc de o parte şi alta a axului, între scena şi pavilion, potrivit Planului Urbanistic de Detaliu.

„Astfel se crează o piață publică delimitată fizic de construcţiile nou propuse.

Accesul auto pe parcelă se va realiza prin partea de nord-vest doar ocazional, pentru a aduce diverse echipamente si decoruri necesare pentru buna functionare a spectacolelor, pentru întreţinerea spaţiilor verzi sau pentru autovehiculele de intervenţie în caz de incendiu”, menționează documentul.

Scena va avea un acoperiș verde (cu plante), iar pavilionul este o construcție deschisă, cu o structură usoară, fără închideri perimetrale, care nu blochează perspectivele spre parc din nicio direcție. Celelalte elemente construite vor avea forme organice şi vor fi reaalizate cu materiale naturale.

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan despre Planșeul Unirii: Primăria Sector 4 nu a adus încă toate actele pentru autorizația de construire

Anul acesta se va ajunge doar până la demararea licitației

Instituția menționează că noua scenă „va fi un loc unde ne vom aduna cu toții la concerte, filme în aer liber, târguri de Crăciun sau evenimente sociale și sportive, în comunitate”.

„Până atunci, mai avem câțiva pași de parcurs: contractarea proiectului tehnic, realizarea caietului de sarcini și demararea licitației pentru începerea lucrărilor. Toate – anul acesta”, a transmis Primăria Sectorului 6.

ADPDU Sector 6 a mai refăcut până acum, în Parcul Crângași, locurile de joacă și cele 6 terenuri de sport, a amenajat spațiul verde și a modernizat mobilierul urban.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Chestionar pentru Herăstrău. Bucureștenii sunt întrebați cum vor să arate parcul, după restaurare. Foto: Arhivă
ArticoleMainMediu

Chestionar pentru Herăstrău. Bucureștenii sunt întrebați cum vor să arate parcul, după restaurare

Primăria Capitalei a lansat, în parteneriat cu Fundația Comunitară București, un chestionar...

Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru, în Săptămâna siguranței rutiere. FOTO: Palatul Parlamentului
ArticoleȘtiri

Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru, în Săptămâna siguranței rutiere

Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în albastru sâmbătă și...

Al doilea incendiu la CET Vest, în decurs de o lună. Pompierii intervin cu opt autospeciale de stingere
ArticoleEvenimentMain

VIDEO | Al doilea incendiu la CET Vest, în decurs de o lună. Pompierii intervin cu opt autospeciale de stingere

Update: Transformatorul afectat, pus în funcțiune după incendiul din aprilie. CET VEST...