Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 2 September 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieSănătate

Sector 6 | Primăria extinde accesul pe terenurile de sport din curțile școlilor și liceelor

17
Primăria extinde accesul pe terenurile de sport din curțile școlilor și liceelor
Primăria extinde accesul pe terenurile de sport din curțile școlilor și liceelor

Primăria Sectorului 6 a publicat un proiect de hotărâre prin care propune să fie extins accesul pe terenurile de sport din incinta școlilor și liceelor. Conform proiectului, orarul ar urma să fie prelungit în weekend-uri și pe durata vacanțelor școlare. În prezent, programul de acces este diferit în funcție de unitatea de învățământ.

Potrivit proiectului, programul ar urma să fie între orele 07:00-20:00 în sezonul de iarnă (1 noiembrie – 31 martie) și între orele 06:00-22:00 în sezonul de vară (1 aprilie – 31 octombrie).

Pentru terenurile dotate cu nocturnă, programul ar urma să se extindă până la ora 22:00, indiferent de sezon. Excepție fac zilele în care unitățile de învățământ găzduiesc examene, olimpiade, concursuri, festivități sau alte activități organizate de școli sau de autoritatea locală.

Motivația pentru a extinde accesul pe terenurile de sport

Inițiativa vine ca răspuns la o „cerere crescută pentru activități sportive, recreative și sociale“. În document se mai arată că terenurile de sport din incinta școlilor sunt printre puținele spații accesibile pentru mișcare în aer liber „dens populat și cu un deficit major de spații publice dedicate acestor activități”.

De altfel, autoritatea locală a modernizat zece terenuri de sport în sector, în cadrul unei inițiative de a deschide curțile școlilor către comunitate, după cum Buletin de București a arătat aici.

Aceste terenuri se află la Colegiul Național “Elena Cuza”, Școala Gimnazială Nr. 156, Școala Gimnazială “Sfântul Andrei”, Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 161, Colegiul Tehnic “Carol I”, Școala Gimnazială Nr. 167, Școala Gimnazială Nr. 174 “Constantin Brâncuși”, Școala Gimnazială “Adrian Păunescu” și Școala Gimnazială Nr. 117.

Referatul de aprobare al proiectului indică faptul că astfel se menține controlul și responsabilitatea conducerilor unităților de învățământ asupra activităților desfășurate în incintă. Proiectul de hotărâre urmează să fie supus la vot în ședință de joi, 4 septembrie.

CITEȘTE ȘI Sector 1 | Primăria alocă 170.000 de euro pentru reabilitarea gardului istoric al Școlii „Heliade Rădulescu

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.