Primăria Sectorului 6 cere administrarea podului de acces pe Insula Lacul Morii, pentru a-l amenaja integrat cu restul proiectului de revitalizare a zonei. În acest sens, consilierii locali de sector au un proiect de hotărâre pe masă, pe care vor trebui să îl voteze în şedinţa de pe 30 aprilie.
Odată trecut de vot, proiectul va fi urmat de o solicitare către Consiliul General care va trebui, de asemenea, să dea undă verde, prin vot, la această propunere.
Iniţiatorul proiectului, primarul Ciprian Ciucu, notează în referatul de aprobare că Pentru abordarea unitară și coerentă a măsurilor necesare pentru implementarea proiectului „Desființare construcții, reconformare spațială, consolidare, amenajare peisagistică, amenajare drum ocazional carosabil, circulații auto și pietonale, amenajare spații de recreere, culturale, educative, sport și comerț și organizare executare lucrări pentru obiectivul: Parcul Lacul Morii București”, parte din proiectul „Regenerare urbană zona Lacul Morii din Sectorul 6 al Municipiului București”, este esențială asigurarea funcționalității componentelor de infrastructură care asigură accesul carosabil pe insulă.

În acest scop este necesară reabilitarea structurală, funcțională și estetică a podului Insulă Lacul Morii prin includerea acestui obiectiv în ansamblul lucrărilor de amenajare peisagistică, infrastructură și funcționalități socio-culturale propuse prin proiect, facilitând astfel un management unitar și eficient al investițiilor publice din zonă. Această măsură nu reprezintă doar o necesitate tehnică, ci și un pas firesc în logica
unui demers integrat, care urmărește revitalizarea durabilă a unei zone de interes major pentru comunitate.
În acest moment, podul Insula Lacul Morii, se află în proprietatea municipiului București, conform H.C.G.M.B. nr. 254/2008 privind administrarea rețelei stradale principale și a lucrărilor de artă din municipiul București și abrogarea hotararii C.G.M.B. nr. 235/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Administrarea podului, necesară în contextul lucrărilor de pe insulă
Amenajarea Parcului Lacul Morii va costa circa 45 milioane euro (TVA inclus), cu aproape 9 milioane de euro mai mult față de indicatorii tehnico-economici aprobați în 2023, se arată în devizele adoptate recent de consilierii locali ai Sectorului 6.

Investiția a fost împărțită în două obiective: parcul liniar și Insula Îngerilor. Pentru cel din urmă, Primăria Sectorului 6 vrea să obțină fonduri europene de aproximativ 10 milioane euro.
Conform documentului consultat de Buletin de București, amenajarea Insulei Lacul Morii prevede realizarea de:
- amenajări peisajere
- insule plutitoare vegetale
- spații exterioare de recreere, culturale, educative și pentru sport
- dezvoltarea unui sistem de alei și pontoane pietonale
- iluminat public
- mobilier de parc
- mici pavilioane cu regim de înălțime parter cu grupuri sanitare
- dotări sportive și de agrement
- punct sanitar și pentru umbrire
- parcări pentru biciclete.
Sunt incluse lucrări de consolidare, desființare sau modernizare a unor construcții existente, cum ar fi foișorul de pe insulă.