Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 8 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Sector 6 | Cresc tarifele pentru recuperarea maşinilor ridicate
ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Cresc tarifele pentru recuperarea maşinilor ridicate

253

Consilierii locali ai Sectorului 6 vor vota, în şedinţa de pe 18 ianuarie, dacă vor creşte tarifele pentru recuperarea maşinilor parcate care încurcă lucrările de salubrizare, cele de utilitate publică şi intervenţia în situaţii de urgenţă.

Potrivit noului proiect de hotărâre de Consiliu Local, tarifele ar urma să crească după cum urmează:

a) relocare (în proximitatea locului în care se află vehiculul) care include operațiunile de
ridicare, transport și descărcare pentru vehiculele cu capacitatea de până la 3,5 t – 300 lei/buc;
b) ridicare, transport până la locul de depozitare special amenajat și descărcare pentru
vehiculele cu capacitatea de până la 3,5 t – 500 lei/buc;
c) relocare (în proximitatea locului în care se află vehiculul) care include operațiunile de
ridicare, transport și descărcare pentru vehiculele cu capacitatea cuprinsă
între 3,5 t – 7,5 t – 1075 lei/buc;
d) relocare (în proximitatea locului în care se află vehiculul) care include operațiunile de
ridicare, transport și descărcare pentru vehiculele cu capacitatea cuprinsă
între 7,5 t – 40 t – 2975 lei/buc.

Tariful stabilit de Primărie, aflat acum în vigoare, conform site-ului ADP, este:

  • o taxă de 350 lei (autovehicule mai mici de 5 tone)/o taxă de 450 lei (autovehicule mai mari de 5 tone), în cazul în care mașina a fost ridicată pentru că a îngreunat activitatea operatorilor de salubritate, a efectuării lucrărilor de utilitate publică sau a intervenției în situații de urgență pe raza administrativă a Sectorului 6 (după cum prevede HCL nr. 197/2017).

În acelaşi proiect citat, referatul de aprobare menţionează şi argumentele pentru aceste scumpiri:

S-a constatat o discrepanță între tarifele stabilite de prevederile art. 6 din H.C.L. nr. 197/2017 raportat la contextul economico-social, respectiv rata inflației, nivelul creșterii prețurilor carburanților, scăderea puterii de cumpărare, iar la acest moment sumele stabilite nu acoperă cheltuieliele efective, astfel fiind modificat respectivul articol cu privire la tarifele pentru operaţiunile de relocare, ridicare, transport, și descărcare a vehiculului în cauză.

pS6

În plus, dacă va trece de vot, noua HCL va adăuga şi necesitatea trecerii în procesul verbal a datelor personale ale proprietarului maşinii, în aşa fel încât acesta să poată fi informat că maşina sa a fost ridicată.

Ținând cont de faptul că recuperarea creanțelor reprezintă o componentă esențială atât a procesului de executare, cât și a colectării la bugetul local a acestora, s-a identificat în conținutul modelului de Dispoziție de ridicare prevăzut, în prezent, în Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 197/2017, lipsa datelor de identificare ale proprietarului/deținătorului vehiculului relocat/ridicat în urma operațiunilor de salubrizare, utilitate publică și intervenția organelor abilitate în situațiile de urgență, acest fapt conducând la necesitatea modificării în consecință a respectivei anexe, inclusiv sub aspectul înlocuirii sintagmei „Dispoziție de ridicare” cu „proces-verbal”, act întocmit de către polițistul local și care va sta la baza emiterii titlului executoriu

Angajaţii de la salubritate nu pot face „curăţenia la bordură”

Primarul Ciprian Ciucu a anunţat, încă din 2022, un proiect de curăţenie pe Iuliu Maniu şi nu numai, pentru a strânge gunoaiele care se acumulează la marginea trotuarului. Însă acest proiect a fost îngreunat de multitudinea de maşini care nu sunt mutate de proprietari în intervalul anunţat de Primărie (miercurea, orele 10:00-14:00).

Într-un răspuns al Primăriei pentru Buletin de Bucureşti, la jumătatea lunii noiembrie, funcţionarii au anunţat că „de la începutul punerii în aplicare a dispozițiilor H.C.L.S.6 nr. 154/2022 și până în prezent, au fost mutate 478 de vehicule care îngreunau activitatea operatorului de salubrizare. Actul normativ anterior menționat nu prevede sancțiuni contravenționale pentru cei care nu dau curs solicitărilor de a muta autovehicule pe durata desfășurării activității de salubrizare, motiv pentru care este foarte important ca oamenii să conştientizeze importanţa demersului nostru. În limita posibilului, lucrătorii curăță și spațiile dintre mașinile parcate și
bordură și porțiunile de carosabil de sub autovehiculele care nu au fost mutate
”.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Limitatoare de viteză, după reclamațiile cetățenilor

Primăria Sectorului 6 anunță o campanie împotriva vitezei execesive în zone rezidențiale,...

ArticoleMainPrimărie

600.000 de euro, bani publici, pentru inițiative civice. Proiectele pot fi depuse până vineri

Cetățenii Sectorului 2 mai pot depune proiecte ce încurajează practicarea sportului, implicarea...

ArticoleMainPrimărie

Sector 2 | 25 de apartamente, incluse în programul „Agenția pentru Închiriere Socială”

În următoarea ședință a Consiliului Local Sector 2 de joi, 9 mai,...