Baza sportivă a şcolii 164 „Sf. Calinic de la Cernica” a fost redeschisă vineri, 22 august, după ce lucrările de modernizare au fost finalizate, anunță primarul Sectorului 6. Aceasta se întinde pe o suprafață de 13.000 metri pătrați, iar potrivit edilului Ciprian Ciucu, este cea mai mare bază sportivă școlară din Capitală.
UPDATE: Baza sportivă școlară din Drumul Tabere a primit numele Cristinei Neagu
Baza sportivă a Școlii 164, denumită după celebra handbalistă Cristina Neagu, a fost redeschisă vineri, 22 august, după ce a trecut printr-un amplu proces de modernizare. Accesul este gratuit pentru cetățeni, fiind permis în afara orelor de curs.
Cu 13.000 metri pătrați, aceasta este cea mai mare bază sportivă școlară din toată țară, potrivit Primăriei Sectorului 6.
CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Baza sportivă „Cristina Neagu”, redeschisă după modernizare. Care este programul
Locuitorii Sectorului 6 sunt invitați să se îmbrace în echipament sportiv și să participe mâine, de la ora 18:00, la deschiderea bazei.
„Mâine, la deschidere, vor fi cu noi unii dintre cei mai titrați sportivi ai României și o mare, mare campioană, cineva care a crescut aici în cartier”, a transmis Ciprian Ciucu printr-o postare de Facebook.
Deschisă cetățenilor în afara școlii
În urma lucrărilor de modernizare, au fost adăugate sporturi și echipamente noi. Accesul la terenuri și echipament va fi liber, inclusiv în afara programului școlar, adaugă oficialii.
- teren mare de fotbal;
- terenuri de handbal înăuntru și afară;
- pistă de alergare;
- teren de baschet înăuntru și afară;
- teren de volei;
- terenuri de tenis;
- teren de tenis cu piciorul;
- aparate calesthenics;
- mese de ping-pong;
- pistă pentru sărituri la groapa cu nisip;
- teren de badminton.
CITEȘTE ȘI: Sector 5 | Primăria vrea să plătească o chirie de 20.000 de euro pe lună pentru Școala Gimnazială 280
Cea mai mare bază sportivă, modernizată după 16 ani
Baza sportivă a Școlii nr. 164 nu mai fusese reabilitată de mai bine de 16 ani și nu mai putea fi folosită, fiind în paragină, așa cum a scris Buletin de București aici.
Din acest motiv, elevii școlii Sf. Calinic de la Cernica erau nevoiți să își desfășoare orele de sport în interior.




De asemenea, Şcoala 164 „Sf. Calinic de la Cernica” a fost reabilitată la începutul lui 2024, după doi ani în care elevii au fost nevoiţi să înveţe la şcoala Adrian Păunescu, în trei schimburi.
CITEȘTE ȘI: Robert Negoiță, un nou atac la Buletin de București, după investigația Recorder