Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri, Transport

Sector 6 | A început reabilitarea străzii Economu Cezărescu. Şantier întins pe şase luni, cu lucrări de 1 milion de euro

Sector 6 | A început reabilitarea străzii Economu Cezărescu. Şantier întins pe şase luni, cu lucrări de 1 milion de euro
Strada Economu Cezărescu. FOTO: FB / Primăria Sectorului 6

Strada Economu Cezărescu a intrat în reabilitare – muncitorii au început să spargă asfaltul, pentru a repara întreaga arteră, de la un cap la altul. La intersecţia cu strada Mioriţa va fi amenajată o piaţetă cu flori şi copaci. Lucrarea costă 4.9 miioane de lei (aproape 1 milion de euro) şi se va întinde pe aproximativ şase luni, reiese dintr-o postare a Primăriei Sectorului 6. Anterior, primarul spunea că, în ciuda hopurilor financiare, va reuşi să termine lucrările din zonă la începutul verii.

Potrivit Primăriei, este vorba despre o suprafață carosabilă de 3.910 mp și trotuare de 2.510 mp.

  • se vor reface complet benzile de mers,
  • se vor lărgi și accesibiliza trotuarele,
  • se vor retrasa toate marcajele de circulație și se vor pune noi indicatoare rutiere,
  • se vor planta copaci pe trotuare, acolo unde se poate,
  • se vor retrasa și reorganiza locurile de parcare.
  • la intersecția cu Str. Miorița, se va amenaja o piațetă cu copaci și flori, în locul mașinilor care erau parcate înainte.

Proiectul resistematizării şi reabilitării zonei Economu Cezărescu a fost anunţat încă din ianuarie. Atunci, primarul Ciprian Ciucu recunoştea că sunt probleme cu banii de la Guvern, dar insista că lucrările vor fi gata până în vară.

„Lucrările merg încet. Da, așa este, din două motive, cumulat:

1. Am decis sa lucrăm stradă cu stradă, chiar dacă va dura mai mult, disconfortul să fie parțial, nu în tot cartierul;

2. În acest an avem probleme serioase cu banii, Guvernul ne-a alocat mai puțini bani anul trecut cu 174 de milioane de lei (!!!), avem datorii inclusiv la firma care lucrează aici, nu le putem cere un ritm de lucru mai rapid.

Dar, cu toate acestea, vom finaliza toate lucrările în cca. 5 luni, deci cândva prin iunie vor fi gata”, transmitea acesta.

CITEŞTE ŞI:

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.