Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 19 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedPrimărie

Sector 6 | A fost deschisă licitația pentru desemnarea unui operator de salubritate. Primăria este dispusă să plătească până la 1 miliard de lei pentru 8 ani

15
desemnarea unui operator de salubritate
1 miliard de lei plătește Primăria Sectorului 6 pentru 8 ani de contract. Foto: PS6

Primăria Sectorului 6 a anunțat că a deschis licitația pentru desemnarea unui operator de salubritate, care să se ocupe de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate.

Primăria Sectorului 6 vrea să delege către un operator privat de salubritate următoarele servicii:

  • colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat;
  • colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară/exterioară a acestora;
  • colectarea separată și transportul separat al deșeurilor voluminoase, menajere și similare, în afara campaniilor regulate de colectare;
  • colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite de la evenimente publice – bâlciuri, festivaluri, concerte, târguri, campinguri și alte situații sau locații similare;
  • colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale abandonate pe domeniul public sau pe domeniul privat al Sectorului 6, cu excepția deșeurilor municipale abandonate pe căile publice de circulație, potrivit legii;
  • colectarea separată și transportul separat al deșeurilor provenite de la lucrări de construcții abandonate pe domeniul public sau pe domeniul privat al Sectorului 6, cu excepția deșeurilor din construcții abandonate pe căile publice de circulație, potrivit legii.

CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Undă verde de la Consiliul Local pentru folosirea ghenelor îngropate. Urmează licitaţie pentru operator de salubritate

156.000 de tone colectate în primul an de contract

Categoriile de deșeuri care fac obiectul contractului de delegare sunt:

  • deșeuri menajere respectiv fracțiile de deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă), biodeșeuri, deșeuri textile, deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase și deșeuri reziduale; –
  • deșeuri similare provenind din activități comerciale, din industrie și instituții, respectiv fracțiile de deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă), biodeșeuri, deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase și deșeuri reziduale;
  • deșeuri din piețe, respectiv fracțiile de deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metale, sticlă), biodeșeuri deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase și deșeuri reziduale;
  • deșeuri din construcții provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora.

„Cantitatea estimată de deșeuri municipale inclusiv conexe care urmează a fi colectată pentru primul an de operare este de circa 156.744,00 tone”, se arată în anunțul de licitație.

Contractul cu operatorul de salubritate care va câștiga licitația va fi încheiat pentru o perioadă de 8 ani. Primăria este dispusă să plătească până la 1.046.704.241 de lei.

Criteriul pricipal pentru desemnarea unui operator de salubritate câștigător este prețul cel mai mic.

CITEȘTE ȘI: De ce nu a reușit Sectorul 2 să organizeze o licitație pentru salubritate în 10 ani

Desemnarea unui operator de salubritate, cu o întârziere de trei ani

Primarul Ciprian Ciucu a menționat că licitația pentru desemnarea unui operator de salubritate este organizată cu o întârziere de trei ani.

„În 2022 am scos la licitație serviciul pentru prima dată, dar licitația a fost anulată în instanță. A fost și este pe bani mulți. Motivul a fost că nu indicam unde să ducă operatorul care ar fi câștigat deșeurile la sortare. Deși, am specificat clar, că puteau depune oferte, în consorțiu, cei care colectează, cu cei care sortează.

A trebuit să așteptăm să avem un contract cu un sortator. Alte studii și proceduri de licitații, alte contestații. Dar nu a fost suficient”, a scris Ciprian Ciucu.

Primarul a menționat că, pentru a avea contract cu un sortator, a fost nevoie să aștepte ca ADI Deșeuri din București să aibă contract pentru tratare.

„Pentru că ceea ce rămânea din urma sortării trebuia să plece la depozitare, dar mai înainte să treacă pe la tratare.

Dar nu a fost suficient, ca să ai tratare, trebuia să ai depozitare. Și nu avem. Si a fost nevoie ca mai întâi să se facă proceduri de achizitie de servicii de depozitare de către ADI Deșeuri.

Lunile de zile s-au transformat în ani și dumneavostră m-ați întrebat mereu, pe drept cuvât, de ce nu dăm în folosință punctele de colectare selectivă pe 4 fracții.

Iar acesta este răspunsul: pentru că am fost deturnați, pentru că nu a depins în totalitate de noi. Acestea au fost făcute pe bani europeni iar condițiile de finanțare nu ne dau voie să le dăm în folosință unui operator (acum Urban S.A.) fără să avem contract de delegare pentru colectarea deșeurilor de la populație”, a susținut Ciprian Ciucu.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Autobuzele liniei 403 vor circula pe un traseu modificat pe sensul spre „Piața Presei”, din 21 iunie. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Autobuzele liniei 403 vor circula pe un traseu modificat pe sensul spre „Piața Presei”, din 21 iunie

Autobuzele liniei 403 vor circula pe un traseu modificat pe sensul spre „Piața Presei”, de...

Traseul mai multor linii STB se modifică din 21 iunie. Încep lucrările la planșeul din Piața Unirii. FOTO: Arhiva
ArticoleMainTransport

Cum vor circula autobuzele prin Piața Unirii, din 21 iunie. Începe etapa a doua a lucrărilor la planșeu

Consolidarea planșeului de peste Dâmbovița intră din 21 iunie în etapa a...

Sector 3 | Puncte de prim-ajutor și hidratare, în perioadele caniculare. FOTO: Arhiva
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Puncte de prim-ajutor și hidratare, în perioadele de caniculă

Două puncte de prim-ajutor și două de hidratare au la dispoziție cetățenii...