Trei pui de câine, mai mici de două luni, au fost abandonaţi într-o cutie de carton, pe strada Pecineaga din sectorul 5. Este un caz din 12 ianuarie, pe care cei de la ASPA îl fac public pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa abandonului de animale.
Semnalul de alarmă vine după ce o altă situaţie, de la sfârşitul săptămânii trecute, când alţi cinci pui de câine abia fătaţi au fost găsiţi într-o pubelă de pe strada Aleea Bacău nr. 3, tot din sectorul 5 al Capitalei. Erau puşi într-un sac. Atunci, puii au fost salvaţi in extremis – puteau să moară de hipotermie.
Puii găsiţi pe strada Pecineaga erau puşi într-o cutie de carton, pe fundul căreia fusese pus un strat de paie. În capac, cel care i-a abandonat a făcut găuri, pentru ca puii să poată respira.
Totuşi, atrag atenţia cei de la ASPA, dacă nu ar fi fost găsiţi la timp, temperatura negativă înregistrată se putea dovedi fatală pentru puii luaţi de lângă mamă. Reprezentanţii instituţiei vorbesc de un „gest criminal”.
Deținătorii de câini trebuie să știe că abandonul unor pui atât de mici, în frig și fără mamă, reprezintă o condamnare la moarte pentru căței, spun cei de la ASPA.
Toți puii transportați la adăposturile ASPA sunt consultați de medici, sunt tratați – în cazul în care se depistează anumite afecțiuni – se începe schema de vaccinare, iar ulterior sunt promovați pentru adopție.
Orice cetăţean care vede o situaţie care implică animale în pericol poate sesiza ASPA. Programul zilnic de intervenţii este între orele 08:00 şi 22:00, dar se intervine şi noaptea, în situaţii de urgenţă sau planificate. Aşadar, este vorba numai de excepţii, din cauza condiţiilor dificile de capturare.
Pentru abandonul animalelor se aplică amenzi cuprinse între 3.000 și 12.000 de lei, iar pentru nemicrociparea câinilor amenzile sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. Astfel, 3.160 de câini de rasă comună, cu deținător, și peste 5.170 de pisici, cu și fără deținător, au fost sterilizați gratuit în cadrul campaniilor pe care Primăria Municipiului București le-a derulat prin ASPA. Sterilizările au fost efectuate atât în clinici veterinare mobile precum și în cabinete fixe. Totodată, anul acesta, echipe ale ASPA au continuat să însoțească Poliția Locală a Municipiului București la acțiunile de informare și control din poartă în poartă pentru verificarea sterilizării și microcipării câinilor cu deținător, având și sprijinul Jandarmeriei Capitalei. Au fost vizitate peste 28.100 de imobile, purtându-se discuții cu peste 11.900 de persoane. În urma verificărilor, polițiștii locali au înmânat peste 3.800 de notificări de intrare în legalitate.