A fost actualizat proiectul de construire a unor locuințe eficiente energetic pentru tineri, finanțat prin PNRR, și va fi supus la vot în următoarea ședință a Consiliului Local Sector 5, din 26 noiembrie.
Valoarea totală actualizată a investiției este de peste 147,5 milioane lei, cu TVA. Mai exact, este vorba despre 147.537.941,17 lei, dintre care 106.079.846,25 lei reprezintă lucrări de construcții-montaj, iar 82.192.356,80 lei reprezintă cheltuieli neeligibile ale proiectului, potrivit documentației proiectului.
Investiție de peste 147 milioane de lei pentru proiectul de locuințe eficiente energetic
Consiliul Local a votat proiectul construirii locuințelor nZeb(n.r. – Nearly Zero Energy Building) pentru tineri în februarie. La momentul respectiv, investiția era de 25 de milioane de euro. Acum, valoarea depășește 28 de milioane de euro.
După actualizarea proiectului de hotărâre, acesta prevede realizarea unei suprafețe construite desfășurate de 14.310 metri pătrați și un total de 180 de unități locative. Inițial, proiectul prevedea 177 de unități locative.
Creșterea numărului de locuințe este datorată optimizării arhitecturale, precum și a eficientizării spațiilor, soluții care au fost implementate în etapa Proiectului Tehnic.
Locuințele construite vor respecta standardele nZEB, întrucât integrarea tehnologiilor bazate pe energie regenerabilă reprezintă o condiție obligatorie impusă de PNRR.
Toate construcțiile sunt conforme normelor de performanță energetică și prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, potrivit documentului.
„Documentația PT+DE confirmă faptul că imobilele proiectate respectă toate cerințele privind performanța energetică specifice standardului nZEB şi integrează sisteme bazate pe energie regenerabilă, în conformitate cu obligațiile asumate prin contractul de finanțare și cu reglementările tehnice aplicabile.
Totodată, optimizarea soluțiilor arhitecturale a permis realizarea unui număr suplimentar de unități locative, cu respectarea strictă a prevederilor Legii nr. 114/1996 privind suprafețele minime ale locuințelor.”, arată raportul de specialitate atașat proiectului.
Ce avantaje ar avea proiectul
Acest proiect reprezintă o parte a Investiției 1.2 – Construirea de locuințe pentru tineri și specialiști din sănătate și învățământ și are ca obiectiv creșterea accesului tinerilor proveniți din comunități marginalizate și grupuri vulnerabile la locuințe moderne și sustenabile.
„Investiția contribuie la obiectivele europene privind dezvoltarea locală sustenabilă, coeziunea socială şi creşterea accesului tinerilor proveniți din comunități vulnerabile la locuințe moderne, eficiente energetic şi conforme standardelor nZEB.”, mai precizează proiectul de hotărâre aflat pe masa Consiliului Local al Sectorului 5.
Studiul de fezabilitate a fost aprobat în februarie. Ulterior, proiectantul a finalizat Proiectul Tehnic și Detaliile de Execuție în conformitate cu Hotărârea de Guvern 907/2016, ceea ce a permis recalcularea cantităților de lucrări, definirea soluțiilor tehnice finale și actualizarea valorilor acestei investiții.
Actualizarea indicatorilor tehnico-economici este necesară atât pentru implementarea corectă a proiectului, cât și pentru respectarea cerințelor asumate prin contractul de finanțare PNRR.
CITEȘTE ȘI PMB vrea să solicite Guvernului prelungirea termenului pentru finalizarea „Parcului SRI“