Preșcolarii de la Grădinița 269 vor învăța într-un spațiu închiriat pe Strada Fabrica de Chibrituri, la cinci ani după ce au fost mutați din clădirea principală, aflată încă în renovare în Sectorul 5.
Această mutare temporară a avut loc în 2019, ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare și modernizare a clădirii principale de pe Strada Constantin Miculescu nr. 12.
Preșcolarii de la Grădinița 269 vor învăța pe strada Fabrica de Chibrituri
Preșcolarii de la Grădinița 269 vor învăța „în deplasare”, în spațiul provizoriu situat la etajul clădirii de pe Strada Fabrica de Chibrituri nr. 7-9.
Consiliul Local al Sectorului 5 va vota în ședința de joi, 26 septembrie, un proiect de hotărâre care va permite prelungirea folosinței gratuite a acestui spațiu pentru anul școlar 2024-2025.
În baza acestei hotărâri, Primăria Sectorului 5 va acoperi costurile chiriei, serviciilor de mentenanță și întreținere, precum și cheltuielile pentru utilitățile publice, toate proporționale cu suprafața de 479,25 metri pătrați pe care grădinița o ocupă la etajul clădirii.
Din 2019, grădinița a funcționat în acest spațiu închiriat pe baza mai multor hotărâri ale Consiliului Local.
În plus, în septembrie 2024, o comisie de negociere a stabilit condițiile noilor contracte de închiriere și mentenanță pentru următorii patru ani.
Conform raportului comisiei, chiria a fost negociată la 11 euro/mp, iar costurile pentru serviciile de mentenanță au fost fixate la 2,5 euro/mp, toate fără TVA.
Sectorul 5 va continua să susțină aceste costuri până la o dată neprecizată, în condițiile în care lucrările de reabilitare la clădirea principală nu au fost încă finalizate.
1.700 de copii care învață în Sectorul 5 sunt relocați
Peste 1.700 de elevi și preșcolari din Sectorul 5 sunt relocați, din cauza lucrărilor de reabilitare sau a spațiului insuficient, în anul școlar 2024-2025.
De mai bine de cinci ani, elevii Școlii „Grigore Tocilescu” învață „în deplasare”, într-unul dintre corpurile Liceului Tehnologic „Dimitrie Gusti”.
Lucrările de reabilitare a școlii au fost demarate încă din anul 2019, însă, între timp, șantierul a fost abandonat. Clădirea a fost lăsată în paragină: cu scândurile putrezite, tencuiala căzută şi fără urmă de constructor.
De asemenea, cei peste 1.000 elevi înscriși la Școala Gimnazială „I.G. Duca” au fost împărțiți în trei locații, printre care și o clădire de birouri deținută de One United Properties, dezvoltatorul imobiliar din spatele controversei coloșilor de 35 etaje din Sectorul 5:
- Școala Gimnazială nr. 128
- ONE Cotroceni Park
- After School pe Strada Ioviță, nr. 11
CITEȘTE ȘI: Scandalul coloșilor | Proiectul blocurilor de 35 de etaje a fost aprobat de Consiliul Local al Sectorului 5