Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 26 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Sector 5 | Noi reguli în sistemul de despăgubiri pentru mașinile avariate de arbori

7
Sector 5 noi reguli mașinile avariate de arbori
Noi reguli pentru mașinile avariate de arbori, în Sectorul 5. Foto: Inquam Photos / George Călin

Consiliul Local al Sectorului 5 va dezbate un proiect de hotărâre care vine cu noi reguli pentru mașinile avariate de arbori sau ramuri ale acestora, aflate pe domeniul public. Este vorba despre o obligație pe care o vor avea proprietarii autovehiculelor.

Acest proiect actualizarea Hotărârea Consiliului Local Sector 5 nr. 176/30.09.2021, în urma necesităților apărute în aplicarea prevederilor existente. Proiectul va fi supus la vot în ședința din 26 noiembrie 2025.

Noi reguli pentru mașinile avariate de arbori

Modificările vin după ce a fost constatată lipsa anumitor reglementări clare privind stabilirea plafonului maxim al despăgubirii și modalitatea obiectivă de evaluare a prejudiciilor.

Astfel, documentul propune introducerea obligativității depunerii unui raport de evaluare întocmit de un expert autorizat, membru ANEVAR, din care să rezulte valoarea de piață a autovehiculului înainte de producerea avariei, conform documentației proiectului.

În lipsa unei evaluări profesionale, există riscul ca unii solicitanți să declare valori mai mari decât cele reale, invocând costuri de reparație care pot depăşi valoarea de piață a autovehiculului. Raportul de evaluare certifică în mod obiectiv valoarea maximă a despăgubirii, reducând posibilitatea formulării unor pretenţii exagerate sau nejustificate.”, arată raportul de specialitate atașat proiectului.

Raportul va putea fi solicitat în cazul în care comisia de analiză constată neconcordanțe între documentele din dosar și valoarea reală a autovehiculului.

„Necesitatea acestor modificări sunt determinate de faptul că, în aplicarea hotărârii existente, s-a constatat lipsa unor prevederi exprese referitoare la modalitatea de stabilire a plafonului maxim al despăgubirilor. În aceste condiții, pentru a asigura un cadru normativ mai clar, transparent şi uniform aplicabil tuturor situațiilor, se impune reglementarea expresă a obligației solicitantului de a prezenta un raport de evaluare a valorii de piață a autovehiculului avariat.”, se mai precizează în document.

Cererile de despăgubire trebuie să fie depuse la Registratura Primăriei Sectorului 5, în atenția Direcției Generale de Poliție Locală.

Fără diferențe între solicitanți

Administrația locală are în vedere aplicarea unitară a hotărârii și reducerea riscului unor interpretări diferite, în funcție de caz.

„În practică, pot apărea diferențe de interpretare şi de soluționare de la caz la caz, în funcție de documentele prezentate de fiecare solicitant. Introducerea obligației de evaluare profesională asigură un tratament identic pentru toți solicitanții, indiferent de circumstanţele particulare, garantând aplicarea unitară şi coerentă a hotărârii., se mai menționează în proiectul de hotărâre.

Prin introducerea evaluării profesionale și raportarea despăgubirii la valoarea de piață a autovehiculului, vor fi prevenite supraevaluările, bugetul local ar fi protejat, iar toți solicitanții vor avea un tratament egal, conform raportului.

Măsura răspunde inclusiv obligațiilor legale privind întreținerea și administrarea spațiilor verzi, dar și asigurarea siguranței persoanelor și bunurilor care se află în vecinătatea arborilor.

CITEȘTE ȘI Constructorul liniei de tramvai de pe Bulevardul Expoziției, amendat pentru că iese cu noroi din șantier

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Instanța a ridicat sechestrul de pe averea primarului din Otopeni. Dosarul DNA, tergiversat de „lipsa de apărare”
ArticoleBuletin de IlfovFeaturedMediu

Instanța a ridicat sechestrul de pe averea primarului din Otopeni. Dosarul DNA, tergiversat de „lipsa de apărare”

Magistrații Tribunalului București au decis ridicarea măsurilor asigurătorii impuse de procurorii DNA...

Funky Citizens caută observatori pentru alegerile locale din 7 decembrie
ArticoleMainPoliticPrimărie

Funky Citizens caută observatori pentru alegerile locale din 7 decembrie

Funky Citizens caută observatori independenți care vor monitoriza procesul electoral la alegerile...