Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 11 September 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTransport

Sector 4 | Cum va arăta Pasajul Apărătorii Patriei. Ar putea fi gata la finalul lui 2026

6
Sector 4 | Lucrările la pasajul Apărătorii Patriei avansează și ar putea fi gata la finalul lui 2026
Sector 4 | Lucrările la pasajul Apărătorii Patriei avansează și ar putea fi gata la finalul lui 2026. Foto: PS4

Lucrările la pasajul rutier Apărătorii Patriei din Sectorul 4 au intrat într-o nouă etapă, odată cu turnarea a peste 200 de metri cubi de beton pentru armătura culeelor, puncte de sprijin esențiale ale construcției. Până în prezent au fost executați 46 de piloți forați, cu adâncimea de 28 de metri și diametrul de 1,5 metri, șase radiere principale și 63 pentru zidurile de sprijin, a transmis primăria.

În total, au fost folosite 770 de tone de armătură și 6.365 de metri cubi de beton.

CITEȘTE ȘI: Sector 3 | Ieșirea din noile cartiere din zona Pallady, un calvar dimineața. „Blocurile se construiesc în continuare”

Lucrările la pasajul Apărătorii Patriei ar putea fi gata la finalul lui 2026

Pasajul costă aproximativ 20 de milioane de euro, din bugetul local al Sectorului 4, și ar putea fi finalizate la finalul anului 2026, potrivit primarului Daniel Băluță.

„La finalul anului 2026 estimăm că, plus/minus două-trei luni, se finalizează lucrările la Pasajul Apărătorii Patriei”, a spus edilul, într-o conferință de presă.

Tablierul metalic al pasajului a fost comandat și urmează să fie montat la începutul anului viitor. Termenul estimat pentru finalizarea lucrării este sfârșitul anului 2026, când pasajul ar urma să fie deschis circulației.

Proiectul prevede și realizarea unui nod intermodal de transport public. Pe pasaj vor fi amenajate două stații de tramvai, conectate prin lifturi și escalatoare cu stația de metrou Apărătorii Patriei și cu transportul public de la nivelul solului.

Proiectul este considerat un element cheie pentru închiderea inelului median de circulație al Capitalei și este inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, a transmis Primăria Sectorului 4.

„Pe acest pasaj va trece inclusiv o nouă linie de tramvai, care va pleca de pe șoseaua Giurgiului și va ajunge până în Pipera. Totodată, pasajul va deveni un nod multimodal de transport public. Stațiile de tramvai de pe pasaj vor fi conectate prin lifturi și escalatoare cu stația de metrou Apărătorii Patriei, dar și cu stațiile mijloacelor de transport public de la sol. Lucrăm la toate acestea încă de anul trecut.

Am început cu exproprierile imobilelor aflate pe traseul pasajului, pe care le-am făcut împreună cu Primăria Capitalei. Am continuat cu relocarea rețelelor de utilități și am început să lucrăm la infrastructura de rezistență a pasajului, pentru care s-au folosit doar până la ora asta 770 de tone de armătură și s-au turnat peste 6.000 de metri cubi de beton până acum. Am comandat tăbilierul, pe care îl vom monta la începutul anului viitor”, a mai adăugat Băluță.

Pasajul este construit în colaborare între Primăria Sectorului 4 și Primăria Municipiului București.

Ideea a fost anunțată încă de la începutul anului 2023.

CITEȘTE ȘI: Sector 4 | Începe construcţia pasajului Apărătorii Patriei. Primăria anunţă devierea traficului

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.