Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 25 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Sălile de sport din 24 de școli ar putea fi închiriate în afara programului

10
Sălile de sport din 24 de școli Sector 3
Sălile de sport din 24 de școli din Sectorul 3 ar putea fi închiriate în afara programului. Foto: PS3

Sălile de sport din 24 de școli din Sectorul 3 ar putea fi închiriate în afara programului, conform unui proiect de hotărâre aflat pe masa Consiliului Local. Acesta vizează schimbarea destinației unor săli și terenuri de sport din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Această măsură are ca scop clarificarea exactă a spațiilor care pot fi închiriate către terți, pentru desfășurarea unor activități educaționale sau sportive, în afara orelor de școală.

De ce ar putea fi închiriate sălile de sport din 24 de școli

Proiectul are în vedere modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Sector 3 nr. 399, din 8 septembrie 2025, fără a schimba celelalte prevederi ale actului normativ. Potrivit documentației proiectului, intervenția este necesară ca urmare a unei solicitări formulate de Ministerul Educației și Cercetării.

În forma actuală, anexa hotărârii nu identifică în mod explicit spațiile sau terenurile pentru care se cere schimbarea destinației, care este o condiție obligatorie pentru obținerea avizului conform prevăzut de lege, motiv pentru care Primăria Sectorului 3 propune completarea și actualizarea anexei.

În raportul de specialitate, se precizează că sălile și terenurile de sport din cadrul unităților de învățământ sunt utilizate prioritar pentru orele de educație fizică și activitățile școlare. În afara programului (după-amiaza, seara, în weekend sau în vacanțe), însă, acestea rămân parțial sau total nefolosite.

Astfel, administrația locală propune schimbarea temporară a destinației acestor spații pentru a le valorifica în mod eficient, fără a afecta procesul educațional. Proiectul propune închirierea către terți pentru activități sportive sau educaționale adresate comunității locale.

„Schimbarea destinației unor săli și terenuri de sport din baza materială a unităţilor de învăţământ preuniversitar din Sectorul 3, în scopul închirierii acestora în afara programului şcolar, reprezintă o măsură oportună şi justificată, care nu afectează desfăşurarea activității didactice, fiind realizată cu respectarea procedurilor legale şi cu avizul conform al Ministerului Educaţiei.”, se mai precizează în document.

Lista unităților de învățământ vizate

Cele 24 de școli ale căror săli de sport ar putea fi închiriate în afara programului sunt următoarele:

  • Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”;
  • Școala Gimnazială nr. 22;
  • Școala Gimnazială nr. 54;
  • Școala Gimnazială nr. 55;
  • Școala Gimnazială „Cezar Bolliac”;
  • Școala „Leonardo Da Vinci”;
  • Școala Gimnazială nr. 78;
  • Școala Gimnazială nr. 81;
  • Școala Gimnazială nr. 82;
  • Școala Gimnazială nr. 84;
  • Școala Gimnazială nr. 86;
  • Școala Gimnazială „Mihai Botez”;
  • Școala Gimnazială „Nicolae Labiș”;
  • Școala Gimnazială nr. 92;
  • Școala Gimnazială nr. 95;
  • Școala Gimnazială nr. 112;
  • Școala Gimnazială nr. 116;
  • Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”;
  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 5;
  • Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”;
  • Liceul Tehnologic „Elie Radu”;
  • Liceul Teoretic „Benjamin Franklin”;
  • Liceul Teoretic „Dante Aligheri”;
  • Liceul Teoretic „Nichita Stănescu”.

Proiectul va fi supus la vot în următoarea ședință a Consiliului Local Sector 3, care va avea loc pe 28 ianuarie 2026.

CITEȘTE ȘI Sector 1 | Program educaţional nou împotriva abadonului şcolar. Vor fi formate 269 de grupe de preşcolari

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.