UPDATE 4 ianuarie, 15:20: Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
O femeie de 30 de ani, nervoasă că a fost dată afară de la salonul de masaj unde lucra, a dat foc unei Dacii Dokker. Flăcările s-au extins şi la alte două maşini parcate în vecinătate, un BMW şi o Skoda Octavia, spun surse judiciare pentru Buletin de Bucureşti. Pentru fapta ei, femeia a fost reţinută şi are dosar penal pentru distrugere şi ar putea fi chiar arestată preventiv.
În dimineaţa zilei de 3 ianuarie, tânăra de 30 de ani a fost dată afară de la serviciu, imediat după ce şi-a terminat tura. Nervoasă, şi-a pus planul în aplicare. A luat o canistră cu benzină şi a stropit maşina pe care a nimerit-o. În faţa anchetatorilor, spun sursele BdB, ea viza, de fapt, maşina angajatoarei sale.
Totul s-a întâmplat în zona Baba Novac – Ion Ţuculescu, spun aceleaşi surse citate. A fost vorba doar de pagube materiale, focul afectând doar trei maşini parcate.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au făcut cercetări pentru a găsi făptaşa, în vreme ce pompierii stingeau flăcările. Au găsit-o la adresa sa din Sectorul 3 şi au dus-o la audieri.
„În vederea administrării materialului probator, persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost condusă la sediul Secției 12 Poliție, pentru audierea acesteia și dispunerea măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.
În urma interogatoriului, a reieşit, spun sursele BdB, că era nervoasă pentru că a fost dată afară.
âFemeia riscă să fie arestată preventiv pentru 30 de zile dacă judecătorul pentru drepturi şi libertăţi în faţa căruia va ajunge va considera că ea poate fi un pericol public.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secţiei 12 Poliţie, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.